Pui de urs cu capul prins într-o găleată metalică, salvat în Poiana Brașov
Un apel 112 primit de la un salvamontist din Poiana Brașov semnala că în zona de îmbarcare a Telescaunului Ruia a fost văzut un pui de urs care avea capul prins într-o găleată metalică și nu mai reușea să și-o îndepărteze.
Jandarmii și salvamontiștii au început căutarea puiului de urs, pe care l-au găsit în aproximativ o oră în zona împădurită a Pârtiei de Schi Lupului Superior.
Puiul era agitat, iar riscul cel mai mare era să plece în pădure, iar lăsarea întunericului ar fi făcut imposibilă salvarea lui.
Medicul veterinar a tranchilizat animalul și cu ajutorul unei foarfeci pentru tablă s-a reușit îndepărtarea găleții și salvarea puiului de urs.
Puiul de urs nu avea probleme de sănătate și nici nu mai era agresiv, motiv pentru care a fost eliberat în pădure.