Pui de urs, recuperat de jandarmi dintr-un copac în apropierea municipiului Sighișoara
This browser does not support the video element.
Jandarmeria Română anunță că joi „în jurul orei 14:00, o patrulă de intervenție din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș, formată din plt. adj. Radu Petru și plt. adj. Aldea Cristian, a intervenit în urma unui apel 112 în comuna Rora, din apropierea municipiului Sighișoara, unde a fost semnalată prezența unui urs.”
Jandarmii au constatat că era vorba despre un pui de urs speriat, rămas blocat într-un copac. Conform legii, a fost anunțată echipa de intervenție, iar animalul a fost coborât și preluat de către autoritățile competente.
„Pe parcursul celor aproximativ trei ore de intervenție, jandarmii au asigurat permanent zona pentru protejarea cetățenilor, existând riscul apariției ursoaicei în apropiere. Total s-a încheiat fără incidente, fără persoane rănite și fără a pune în pericol siguranța comunității sau a animalului” au adăugat jandarmii.
Cetățenilor li se recomandă ca, în cazul observării unor animale sălbatice în apropierea zonelor locuite, să nu se apropie de acestea, să evite fotografierea lor și să solicite sprijinul autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112.