Rămăşiţele unui bărbat care a dispărut în timp ce pescuia, găsite într-un crocodil

Poliţia australiană a întrerupt căutările unui pescar dispărut, Kevin Darmody, în vârstă de 65 de ani, după ce au fost găsite rămăşiţe umane în stomacul unui crocodil, a anunţat poliţia din Queensland.

570 afișări
Imaginea articolului Rămăşiţele unui bărbat care a dispărut în timp ce pescuia, găsite într-un crocodil

Se crede că un alt crocodil a fost implicat în incident, potrivit BBC.

Cei doi crocodili, care măsurau 1,4 metri şi 2,2 metri, au fost împuşcaţi mortal luni, la aproximativ o milă de locul unde a fost văzut ultima dată, potrivit poliţiei.

Nu a fost deocamdată confirmat oficial că rămăşiţele sunt cele ale lui Darmody.

Darmody a fost văzut ultima dată pe 29 aprilie, când se afla la pescuit cu prietenii în Parcul Naţional Lakefield.

Una dintre persoanele cu care pescuia, John Peiti, a declarat pentru Cape York Weekly că Darmody nu se mai vedea în apă când l-a auzit strigând după ajutor.

Un prieten al lui Darmody, Jody Andrews, a declarat: "Este un adevărat şoc! El era atât de priceput la crocodili şi foarte conştient de riscuri, educând mereu turiştii".

Atacul crocodililor a avut loc într-o parte a Australiei denumită "ţara crocodililor", unde atacurile reptilelor uriaşe sunt frecvente.

Numai în Queensland există aproximativ 30.000 de crocodili.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici