Reacţie după declaraţiile ministrului Prună legate de pensiile şi chiriile magistraţilor: Doamna ministru transmite unele informaţii eronate, iar dacă este vorba de cazuri punctuale, ele pot fi corectate

Preşedintele UNJR, Daniela Gîrbovan, susţine că ministrul Justiţiei transmite unele informaţii eronate, printre care şi faptul că magistraţii pensionari ar beneficia de chirii, precizând că în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor, "este, probabil, vorba de cazuri punctuale" care pot fi corectate.

2898 afișări
Imaginea articolului Reacţie după declaraţiile ministrului Prună legate de pensiile şi chiriile magistraţilor: Doamna ministru transmite unele informaţii eronate, iar dacă este vorba de cazuri punctuale, ele pot fi corectate

Reacţie după declaraţiile ministrului Prună legate de pensiile şi chiriile magistraţilor: Doamna ministru transmite unele informaţii eronate, iar dacă este vorba de cazuri punctuale, ele pot fi corectate (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

"În primul rând, salut faptul că ministrul Justiţiei apreciează că magistraţii reclamă în mod deschis şi asumat problemele din Justiţie, unele dintre ele într-adevăr recurente. Din păcate, doamna ministru transmite unele informaţii eronate, cum ar fi aceea că magistraţii pensionari beneficiează de chirii. Nu este real acest fapt. În ceea ce priveşte cuantumul pensiilor la care face referire doamna ministru, este, probabil, vorba de cazuri punctuale şi dacă sunt efect al unor scăpări ale legii, acesta trebuie corectat. Nu este însă onest să tratezi o excepţie ca o regulă, în loc să corectezi anormalitatea. Pe de altă parte însă, Memorandumul privind justitia nu cuprinde nici o revendicare privind majorarea salariilor, asa cum in mod repetat si fals se afirma. Memorandumul este un sumar al problemelor din justitie, ce necesita pentru rezolvare o discutie deschisa si efort onest din partea fiecaruia dintre cele trei puteri", a declarat pentru MEDIAFAX Daniela Gîrbovan, preşedinte al UNJR.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că şi-ar fi dorit să se fi vorbit "transparent" în Memorandum despre veniturile salariale ale magistraţilor, care "includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu)".

"Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuţi în avocatură - never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul forţării unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele până la acesta. Aş mai fi visat că memorandumul să vorbească despre efectele discreţionare ale legii penale - imunităţi şi ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicaţi", a scris ministrul Justiţiei, Raluca Prună, pe pagina sa de Facebook.

"Da, problemele reale ale magistraturii sunt recurente, da, niciun Guvern şi Parlament nu le-au acordat atenţia cuvenită. Nici domnia sa. Dimpotrivă, prin actiuni netransparente, le-a adâncit. Chiar discuţia despre drepturi salariale pe care a iniţiat-o, "bărbateşte", pe Facebook, lipsind de la şedinţele CSM în care aspectele din memorandum au fost discutate, acolo unde este membru de drept, calitate din care încasează o indemnizatie substantiala, demonstrează ignorarea pe fond a problemelor reale a căror existenta o recunoaşte printre rânduri. În primul rand nu este vorba despre solicitări de majorări salariale din partea magistraţilor ci de solicitări de înlăturare a discriminarilor salariale din sistem. În al doilea rând, decontarea chiriei nu este drept salarial, scrie în legea pe care, iată, domnia sa nu o cunoaşte. Şi personalul, de exemplu, din ordine publica şi siguranţă naţională beneficiază sine die de acest drept nesalarial, dar doamna ministru nu cunoaşte acest aspect, după cum nu cunoaşte multe alte lucruri. În al treilea rând, tentaţia domniei sale de a determina conflicte între categorii sociale, iata, pusa în practica tot la fel de "curajos" inducând date false, demonstrează lipsa totala a bunei credinţe. Despre diurne, poate nu ar fi rau sa explice cat încasează în acest mod personalul asimilat şi detaşat chiar în Ministerul pe care îl conduce în modul în care o face. Demisia domniei sale se impune cu necesitate", a declarat judecătorul Bogdan Mateescu pentru MEDIAFAX după postarea ministrului.

Plenul CSM a decis, luni, ca vineri să aibă loc o întâlnire între reprezentanţii consiliului şi asociaţiile de magistraţi pe tema Memorandumului privind justiţie, adoptat de 102 instanţie şi 28 de parchete.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici