REPORTAJ: Mangalia, ultima staţiune "giugiuc" de pe litoralul românesc

Oraşul e sărac. Mulţi localnici încearcă să-şi rotunjească veniturile închiriind câte o cămăruţă turiştilor. Cum intri în oraş pe o parte şi alta a şoselei zornăie cheile în cautăre de clienţi, dar turiştii care ajung în Mangalia sunt la fel de nevoiaşi şi au bilete cumpărate din timp la unul dintre hotelurile scorojite ori sunt bătrâni care şi-au luat 18 zile la Sanatoriul Balnear Mangalia, prin casa de pensii. Un domn cu "probleme la spate"spune, din postura de spectator la un fotbal pe plajă, că e bine la sanatoriu: "Am venit cu trimitere de la medicul de familie aici la sanatoriu, stau 18 zile şi dau 5.400.000. E bine, ce mai... La preţul ăsta am cazare, care e bunicică, plus trei mese pe zi". Şi bărbatul afişează o mină de om liniştit, pe care o întâlneşti doar în ţările cu griji mai puţine. Sanatoriul pare să-l fi tratat şi la psihic, nu numai la spate.

Şi n-ai cum să fii altfel de vreme ce te plimbi pe Strada Teilor, unde închizi ochii şi poţi să bei cu simţurile un ceai sărat, sau pe Strada Frumoasei, unde sigur un monstru îşi aşteptă încă frumoasa, ori pe Oituz, unde asculţi de două ori pe zi cum imamul îl cheamă pe musulmani la rugăciune, la Moscheea Esmahan Sultan. În Piaţa Republicii te poţi tunde pe rit vechi, cu briciul ascuţit pe curea de piele de o frizeriţă tătăroaică. Are şi o mătură în miniatură pentru a îndepărta părul tuns.

Terasele, nu foarte multe la număr nu dau în răscol de clienţi, deşi sunt ieftine în comparaţie cu Bucureştiul. Ca bonus primeşti şi muzică, live, pentru că de pe nicio terasă nu lipseşte un Dan Spătaru ori Marius Ţeicu din "grupurile vocal-instrumentale", parcă aceleaşi dintotdeauna. Până şi repertoriul e acelaşi. Muncitorii coreeni cu salopetele lor impecabile şi bocancii curaţi, chiar şi cu mănuşi de lucru albe, de parcă ar lucra într-un spital şi nu pe un şantier naval, sunt clienţi consecvenţi.

Piaţa de legume e bogată, dar scumpă. Chiar şi aşa dă dependenţă - are castraveţi la saramură şi carmangerii tătăreşti. Şi tătarii nu sunt habotnici, îţi vând şi carne de porc, dar e ca şi cum ai cumpăra de la Vatican un magnet de frigider cu Buddha. În plus, n-o să uiţi niciodată şuberekul, cu carne sau brânză. Tarabagismul nu lipseşte nici din Mangalia, e totuşi în România. Numai că gheretele şi tarabele, unde se vând aceleaşi chinezării ca peste tot, sunt împinse în spatele pieţei, pe o străduţă dosnică.

Plaja e curată. În fiecare seară, ţiganii turci, deloc puţini în Mangalia, strâng toate gunoaiele rămase în urma turiştilor. Dimineaţa următoare o găseşti chiar "arată" de tractoare precum în staţiunile de lux de pe coasta sudică a Franţei. De la şapte, cum dă soarele plaja e plină. Turiştii "mangalioţi", şi ei de modă veche, care cu siguranţă nu au pierdut noaptea în cluburi, ştiu cum stă treaba cu aerosolii şi razele ultraviolete şi le aşteaptă aşezaţi în poziţii de yoga. Seara, pescăruşii devin uşor agresivi, se apropie în haită de nisip să vadă dacă nu cumva vreun copil are pufuleţi. Trebuie să fie o anomalie ceva, ca urşii ce coboară în oraşele de munte să scormonească în pubele de gunoi. Un real pericol îl constituie însă câinii vagabonzi, peste tot, pe plajă, la piaţă, în gară.

Dacă prinzi un concurs de lupte tătăreşti te poţi considera un norocos. E un sport ciudat, cu reguli ce ţin de cingătoare, însă numai masa musculară şi tehnica înving. Premiile sunt în berbecuţi. Vii.

"Portul turistic" e frumos dar nu e turistic. Nu e pentru turişti, cel puţin nu pentru cei din Mangalia. Ei doar se plimbă prin zonă, ies la promenadă cu odraslele să le arate iahturile turiştilor care aleg an de an Mamaia sau ale îmbogăţiţilor Dobrogei. Zona însă e mai săracă pentru turiştii "mangalioţi" fără Festivalul Callatis, mutat în urma unor certuri dintre organizatori şi conducerea Primăriei.

Într-o săptămână la Mangalia, în care uiţi că ai cont pe facebook, messenger şi două telefoane mobile, redescoperi concediile anilor '80. Există şi un loc unde se mănâncă foarte foarte bine, iar între 20.30 şi 21.00 preţurile sunt tăiate la jumătate pentru a nu avea rebut a doua zi. Du-te oricând, dar nu în jumătatea asta de oră! Nu e plăcut, mai ales că e exact momentul în care îţi dai seama că şi "foamea" e comparabilă celei din '80. Acum nu lipsesc însă alimentele, ci banii.

(Material de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)