Reprezentanta Primăriei Odorheiu Secuiesc: lucrarea din curtea internatului era autorizată

  • Reprezentanta Primăriei Odorheiu Secuiesc a anunţat că lucrarea de lângă clădirea internatului şcolar care s-a prăbuşit era autorizată.
  • În internat erau cazaţi 97 de elevi, dar cei mai mulţi se aflau în oraş în momentul prăbuşirii.
629 afișări
Imaginea articolului Reprezentanta Primăriei Odorheiu Secuiesc: lucrarea din curtea internatului era autorizată

Purtătoarea de cuvânt a Primăriei din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a anunţat că internatul adăpostea 97 de copii. Totuşi, în momentul prăbuşirii, cei mai mulţi nu se aflau în clădire deoarece „până la ora 17.00 era activitate liberă”. În interior erau doar patru persoane. Acestea „se aflau în camerele lor, fetele la etajul 1, iar băiatul la primul nivel”, a anunţat reprezentanta Primăriei.

Zörgő Noémi a mai spus că lucrarea care se desfăşoară în curtea internatului era autorizată. „Lucrarea a fost autorizată de Primărie în 26 octombrie şi vizează construirea gardului şi racordarea la reţeaua de canalizare şi de apă rece”, a precizat Zörgő Noémi.

Potrivit informaţiilor oferite de oficiali, clădirea care s-a prăbuşit parţial aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria plăteşte chirie pentru utilizarea ei de către Liceul Tamási Áron.

Incidentul s-a produs luni la Liceul Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc. Peretele clădirii în care se afla internatul şcolii s-a prăbuşit. Patru persoane au fost acoperite de resturile clădirii. Una dintre victime, un băiat care a fost scos la suprafaţă aproape de finalul misiunii, a murit. În prima parte a intervenţiei, trei victime, toate fete cu vârste de 16 şi 17 ani, au fost extrase de salvatori din clădirea prăbuşită. Acestea se află la spital.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici