Restricţii de circulaţie pe două tronsoane ale DN1

Traficul rutier se desfăşoară cu restricţii pe două tronsoane ale DN1, în zona centurii de vest a municipiului Ploieşti, din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului maşinile circulând pe o singură bandă, alternativ pentru ambele sensuri.

40 afișări
Imaginea articolului Restricţii de circulaţie pe două tronsoane ale DN1

Restricţii de circulaţie pe două tronsoane ale DN1

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Prahova, restricţiile de circulaţie sunt impuse pe două tronsoane ale centurii de vest a Ploieştiului, fiecare tronson cu restricţii măsurând câte 500 de metri.

Astfel, de la kilometrul 59 până la kilometrul 59 - 500 de metri şi de la kilometrul 65 - 350 de metri până la kilometrul 65 - 850 de metri circulaţia autovehiculelor se desfăşoară pe o singură bandă a drumului, cealaltă bandă fiind impracticabilă în zonele respective din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului existent şi de lărgire a drumului de la două la patru benzi de circulaţie.

Pentru a evita blocajele sau producerea de accidente, pe aceste tronsoane traficul rutier este dirijat fie de semafoare, fie de către angajaţii societăţii care realizează lucrările de reabilitare a drumului.

Conform sursei citate, circulaţia pe DN 1 între Bucureşti şi Ploieşti, în localitatea Potigrafu, acolo unde de asemenea sunt lucrări de refacere a carosabilului, se desfăşoară fără restricţii pe perioada acestui week-end.

Pe acel tronson de drum, lucrările se desfăşoară de luni dimineaţă până vineri, la orele prânzului, când constructorul ridică restricţiile de trafic pentru a nu îngreuna circulaţia spre şi dinspre Valea Prahovei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici