Rezidențiat 2026: același model de concurs și aceeași bibliografie ca în 2025
Ministerul Sănătății, împreună cu Alianța Universitară G6 UMF, informează candidații și publicul interesat că, pentru Concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, care se va desfășura în data de 15 noiembrie 2026, se vor păstra același model de concurs și aceleași bibliografii utilizate în anul 2025.
Decizia a fost adoptată în urma consultărilor dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții universităților de medicină și farmacie membre ale Alianței G6 UMF, având ca obiectiv principal asigurarea stabilității, predictibilității și echității pentru toți candidații care se pregătesc pentru concursul de rezidențiat, anunță ministrul Rogobete.
Menținerea aceluiași format și a aceleiași bibliografii permite candidaților să își continue pregătirea în condiții clare și transparente, fără modificări de substanță care ar putea afecta procesul educațional și de evaluare.
Orice informații suplimentare privind organizarea concursului vor fi comunicate în timp util, prin canalele oficiale ale Ministerului Sănătății și ale universităților de medicină și farmacie.