Român arestat în Germania pentru tentativă de sabotaj împotriva navelor militare

Publicat: 03 02. 2026, 16:26

Potrivit Eurojust, cei doi au fost arestați marți în Germania și Grecia.

Cei doi suspecți, care lucrează în portul Hamburg, sunt bănuiți că au încercat să comită acte de sabotaj în 2025. Acestea includ aruncarea a peste 20 de kilograme de pietriș abraziv în blocul motor al navelor marinei germane, perforarea conductelor de alimentare cu apă potabilă, îndepărtarea capacelor rezervoarelor de combustibil și dezactivarea întrerupătoarelor electronice de siguranță.

„Dacă nu ar fi fost descoperite, aceste acte ar fi cauzat daune majore navelor și ar fi întârziat plecarea lor, punând în pericol operațiunile marinei germane”, arată Eurojust.

Reședințele suspecților din Germania, Grecia și România au fost percheziționate și au fost confiscate probe.

Ancheta s-a desfășurat sub coordonarea Eurojust, cu sprijinul autorităților germane, grecești și românești.

Ancheta este în curs de desfășurare.