Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Spania

Publicat: 05 02. 2026, 15:02

O româncă de 21 de ani, care locuia în Spania cu iubitul ei, a dispărut fără urmă sâmbătă. Ea i-a spus iubitului ei că pleacă să cumpere fructe și a ieșit din casă.

Dispariția ei, anunțată de sora acesteia, a pus pe jar toată comunitatea orașului Aninoasa, de unde e fata. Mama tinerei a făcut, de asemenea, apeluri disperate pe Facebook către comunitatea de români din Spania.

IPJ Hunedoara o caută

Inspectoratul Județean de Poliție din Hunedoara a anunțat dispariția fetei într-un comunicat.

„În data de 03 februarie 2026, în jurul orei 15:00, o femeie a sesizat Poliția Orașului Aninoasa cu privire la faptul că sora sa, ALMAJANU BEATRICE-LIDIA, a plecat în data de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 17:00, de la locuința sa situată în Oraș Arges, regiunea Toledo, Spania, și de atunci nu a mai putut fi contactată.

Potrivit informațiilor furnizate de concubinul tinerei, aceasta locuia în Spania împreună cu el, iar în ziua respectivă a părăsit voluntar domiciliul comun, fără a mai reveni.

Dispariția a fost semnalată autorităților spaniole, cazul fiind mediatizat la nivel local”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Mama tinerei, apel disperat pe FB

„Vă rog să ma ajutați sunt o mamă disperată! Sâmbătă seara, la ora 17:21, fiica mea de 21 de ani, Almăjanu Beatrice Lidia, a dispărut din Spania, de la domiciliu ei, spunându-i concubinului ei că pleacă să cumpere fructe.

Și-a lăsat copilul de un an jumate și concubinul, care a văzut că a plecat și nu a întrebat-o nimic. Vă implor, orice detaliu sau informație ne poate ajuta! Are un tatuaj lacrimă pe față și mai multe tatuaje pe corp, părul lung, ochi căprui.

Am o poză în ziua în care a plecat de acasă… ajutați-ne cu o distribuire in grupurile din Spania… Poliția nu ne-a anunțat nimic, nu au căutat nici pe camerele de luat vederi… nu știm nimic de ea de sâmbătă!”, a scris și mama tinerei pe un grup Facebook.

Tânăra are 1.50 metri, ochi căprui, păr șaten, față rotundă. Pe obrazul stâng are un tatuaj reprezentând o lacrimă.

Cazul este în atenția poliției române și spaniole.