România a câştigat marele premiu al Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială - Mediafax

România a câştigat marele premiu al Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială

Asociaţia Little People România, care oferă în spitale terapie prin joc copiilor bolnavi de cancer pentru ca ei să-şi poată gestiona mai bine temerile, a câştigat premiul cel mare oferit de Fundaţia ERSTE pentru Integrare Socială, în competiţia din acest an fiind înscrise peste 2.000 de proiecte.

156 afişări

Imaginea articolului România a câştigat marele premiu al Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială

România a câştigat marele premiu al Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială

Fundaţia ERSTE a premiat 35 de organizaţii neguvernamentale implicate în integrarea persoanelor marginalizate în ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est, România câştigând pentru prima oară premiul cel mare, în valoare de 40.000 de euro, dar şi alte două premii de câte 16.000 de euro.

Premiile, în valoare totală de 616.000 de euro, au fost decernate în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Viena, în prezenţa a peste 700 de reprezentanţi ai societăţii civile, mediului de afaceri şi organizaţiilor mass-media din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Cehia, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

 

Juriul, format din 18 membri din fiecare ţară, a evaluat 130 de proiecte ajunse în finală din cele peste 2.000 înscrise în competiţie. În finală au ajuns 24 de ONG-uri din România şi 27 de proiecte.

Reprezentanta României în juriu, Mona Nicoară, a declarat la finalul ceremoniei de decernare a premiilor că, deşi a fost foarte dificilă selectarea celor 35 de proiecte câştigătoare, desemnarea marelui câştigător a fost foarte simplă pentru că toţi membrii juriului au rezonat, încă de la prima lectură, cu proiectul celor de la Little People.

"Toate proiectele au fost foarte bune, iar procesul de departajare a fost sinistru pentru noi. (...) Am avut de ales proiectul câştigător din aproximativ 30 de proiecte. Little People a fost ales destul de uşor, din prima sau a doua rundă de votare, de către toţi membrii juriului, adică 18 oameni. A fost ales pentru că este un proiect care are un impact foarte clar, o misiune pe care şi-o realizează bine, este inovator şi lucrează acolo unde nu mai lucrează nimeni altcineva", a declarat Mona Nicoară.

De altfel, ea a apreciat că a jurizat proiecte foarte bune din România, precizând că a bucurat-o să vadă programe de care ştia, dar care au ca scop organizarea comunitară, multe bazate pe voluntariat, fără nicio vizibilitate, însă cu un impact enorm.

"Este important că se lucrează pe atât de multe paliere, în atât de multe domenii şi nu aş putea spune că o problemă este mai importantă sau mai urgentă decât alta în România", a mai declarat membra juriului.

Katie Rizvi, fondatoarea Asociaţiei Little People România, a precizat că programul câştigător "Nu mi-e frică" a început în România în anul 1996, în prezent voluntarii asociaţiei fiind prezenţi în cele mai importante secţii de onco-pediatrie din ţară.

"Programul ajută copiii să se acomodeze cu spitalizarea, să nu le fie frică, să ştie cum să se comporte în faţa personalului medical şi ne învaţă cum să ajutăm copiii ca ei să primească mai bine procedurile medicale dureroase şi, în final, să suprevieţuiască. În zilele noastre, cancerul nu trebuie să fie o sentinţă de moarte. Copiii pot fi vindecaţi de cancer. Suntem foarte onoraţi că am primit acest premiu şi suntem foarte bucuroşi că putem să desfăşurăm programul nostru în România, iar din ianuarie 2013 suntem prezenţi şi în Chişinău şi intervenim şi pentru copiii bolnavi cu cancer de acolo", a declarat fondatoarea asociaţiei câştigătoare.

Ea a mai spus că nu spera la marele premiu, mai ales când a cunoscut celalalte organizaţii intrate în competiţie.

"Competiţia a fost foarte strânsă. Când am ajuns şi am cunoscut celelalte organizaţii care s-au înscris pentru acest premiu ne-am dat seama că noi suntem foarte mici în comparaţie cu programele pentru comunitatea romă sau alte probleme. Este o recunoaştere foarte preţioasă pentru noi", a mai spus Katie Rizvi.

Reprezentanta Little People a mai spus că anul în România sunt depistaţi aproximativ 400 de copii care suferă de o formă de cancer, iar rata de supravieţuire este una bună, de 80 la sută, deşi în ţările din Vest aceasta este de 91 la sută. Ea a atras atenţia că România are nevoie de un registru al copiilor bolnavi de cancer, pentru că doar cu o astfel de bază de date poate fi gândită o strategie corectă.

Celelalte două organizaţii câştigătoare din România sunt Fundaţia FARA, pentru proiectul "Ferma OAT Suceava" şi K Consulting Management and Coordination, pentru proiectul "Romano ButiQ".

Proiectul "Ferma OAT Suceava" asigură un loc în care tineri cu dizabilităţi sau tineri instituţionalizaţi pot face practică într-o fermă, pentru a obţine o calificare, ulterior fiind sprijiniţi să se angajeze.

Finanţarea pentru acest proiect vine din Marea Britanie, centre existând în judeţele Suceava, Ilfov şi Satu Mare. În 2003, Fundaţia FARA din Suceava a pus bazele unei ferme în cadrul căreia oferă instruire în Agricultura Organică tinerilor, unii dintre ei cu dizabilităţi. Aceştia primesc îngrijire în case de tip familial şi instruire în domeniul agriculturii şi tâmplăriei, cele mai căutate meserii din regiune.

Până în 2009, 41 de persoane au fost instruite, iar în prezent 33 dintre ele sunt angajate şi au familii. După deschiderea unui nou centru de recuperare la fermă, 140 de elevi săraci primesc o masă caldă pe zi şi mai mulţi tineri beneficiază de locuinţă, formare profesională şi şansa de a-şi atinge propriul potenţial.

Cel de-al doilea proiect din România care a obţinut unul dintre premiile de 16.000 de euro a implementat o reţea de cooperative meşteşugăreşti.

"Lucrăm cu meşteşugarii din comunităţile de romi, sunt 30 de astfel de afaceri sociale care s-au reunit sub umbrela unui site comun de produse http://romanobutiq.ro/, de unde oricine poate să-şi comande produsele făcute de meşteşugari, fie că vorbim de bijuterii sau de haine romani. Proiectul este în al treilea an şi ambiţia noastră este să creştem piaţa de desfacere a produselor chiar şi dincolo de graniţele României, pentru că problematica romă tinde să fie un subiect de interes mult dincolo de spaţiul românesc şi credinţa noastră este că nu trebuie să vorbim doar despre problemă, ci şi despre valoarea pe care o aduce această comunitate", a declarat reprezentanta K Consulting Management and Coordination, Oana Ţoiu.

Ea a mai spus că această reţea este formată din afaceri sociale, ceea ce înseamnă că meşteşugarii şi romii sunt acţionari, proprietari, antreprenori şi câştigul lor depinde de calitatea produselor pe care le fac şi de gradul de inovaţie pe care produsele îl au.

Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială a fost lansat în anul 2007 şi este una dintre cele mai importante recunoaşteri pentru ONG-urile din Europa Centrală şi de Sud- Est.

Pentru competiţia din acest an, Ungaria s-a înscris cu 501 proiecte, România cu 355, Austria cu 310, Croaţia cu 177, Cehia cu 121, Moldova cu 104, Serbia cu 92, Bosnia şi Herţegovina cu 85, Slovacia cu 70, Slovenia cu 66, Kosovo cu 43, Muntenegru cu 36 şi Macedonia cu 28.

"Am iniţiat acest premiu în urmă cu şase ani, din dorinţa de a recompensa public organizaţiile care luptă pentru integrarea socială a persoanelor marginalizate din Europa Centrală şi de Sud-Est. În pofida realizărilor şi devotamentului lor, situaţia multor ONG-uri este încă precară, în special în sectorul social. Criza economică, suprasolicitarea guvernamentală şi a structurilor administraţiei publice au contribuit la crearea unui climat de incertitudine în care lucrează şi trăiesc numeroşi actori ai societăţii civile", a declarat preşedintele Consiliului de conducere al Fundaţiei ERSTE, Doraja Eberele.

Pe lângă premiile în bani, organizaţiile neguvernamentale câştigătoare vor beneficia şi de consultanţă specializată în comunicare şi relaţii publice pe o perioadă de doi ani (iulie 2013 - iunie 2015), dar şi de instruire pentru excelenţă organizaţională, ceea ce înseamnă că toţi finaliştii vor fi înscrişi în Academia Fundaţiei ERSTE pentru ONG-uri şi astfel vor lua parte la o serie de workshop-uri menite să le dezvolte capacităţile organizaţionale în următorii doi ani.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ROMÂNIA ,
PREMIU ,
ERSTE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.