România are 130 de pârtii cu o lungime de 116 kilometri, cât domeniul schiabil dintr-o staţiune austriacă. Topul celor mai lungi pârtii din ţară

În România se poate schia în prezent pe 116 kilometri de pârtii din 17 judeţe, domeniul schiabil fiind cât o staţiune din Austria sau Franţa, care nu dispune însă de aceleaşi facilităţi de schi. România are în acest moment 130 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru, potrivit datelor transmise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

384 afișări
Imaginea articolului România are 130 de pârtii cu o lungime de 116 kilometri, cât domeniul schiabil dintr-o staţiune austriacă. Topul celor mai lungi pârtii din ţară

România are 130 de pârtii cu o lungime de 116 kilometri, cât domeniul schiabil dintr-o staţiune austriacă. Topul celor mai lungi pârtii din ţară (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)

Mihai Mezdrea, directorul executiv al companiei Telescaun Negreşti, care administrează pârtia Dealul Negru I cu o lungime de 3.000 de metri (3 kilometri) şi Dealul Negru II cu o lungime de 441 de metri din Vatra Dornei (judeţul Suceava), susţine că în sezonul de iarnă de anul trecut au schiat pe cele două pârtii 23.000 de turişti, din care peste 90% români.

"Nu avem tunuri de zăpadă artificială pentru că în zonă nu există un pârâu sau o sursă de apă de la care să ne alimentăm. De aceea nu se poate schia acum", a declarat Mihai Mezdrea. El susţine că zona Vatra Dornei nu are infrastructura de schi şi nici munţi ca în Austria, de aceea nu atrage turişti străini.

"Cred că este foarte greu să aducem turiştii străini pe pârtiile noastre pentru că nu există aceleaşi facilităţi de schi ca în străinătate. În Austria schiul nu este văzut ca o afacere cum se întâmplă la noi, ci ca o activitate care dezvoltă alte industrii, dacă ne gândim de exemplu la partea de cazare", a spus el. Mezdrea susţine că România are nevoie şi de o promovare a zonelor de schi din partea autorităţilor locale, nu doar de o promovare generală. Anul trecut compania Telescaun Negreşti a avut o cifră de afaceri de 1,48 milioane de lei (352.000 euro) şi un profit de 399.000 de lei (95.000 euro), la un număr de 22 de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Citeşte mai multe despre pârtiile de schi din România pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici