România, condamnată la CEDO pentru moartea în închisoare a unui deţinut cu probleme psihice

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, România în cazul Ionel Garcea, un deţinut care a murit în penitenciar în 2007, pentru moartea căruia nu s-a făcut o anchetă efectivă, potrivit unui comunicat al ONG-ului.

Cazul lui Garcea, care nu avea rude, a fost susţinut atât în instanţele interne, cât şi la CEDO de APADOR-CH.

Ionel Garcea s-a născut în 1973 şi a murit la 19 iulie 2007 la Spitalul Penitenciar Rahova. Condamnat, în 2002, la şapte ani închisoare pentru un viol pe care nu l-a recunoscut niciodată, Garcea a fost diagnosticat cu o boală psihică, precum şi cu alte probleme de sănătate, fiind deseori internat în secţia de psihiatrie a spitalului penitenciar. A avut, de asemenea, câteva tentative de suicid, a refuzat să ia medicamente şi de trei ori a fost dus la spital pentru o intervenţie chirurgicală, după ce şi-a bătut un cui în frunte.

Garcea s-a adresat APADOR-CH încă din momentul arestării, apoi din penitenciar, de nenumărate ori, spunând că a fost bătut de gardienii închisorii în mai multe rânduri, într-o astfel de ocazie fiind internat în stare de inconştienţă. Conducerea penitenciarului a negat întotdeauna acuzaţiile lui Garcea, susţinând că măsurile luate împotriva lui au fost necesare pentru protecţia deţinutului.

În 2007, aflat la Spitalul Penitenciar Jilava, Garcea şi-a mai bătut un cui în cap. El a fost operat într-un spital civil şi trimis apoi la Spitalul Penitenciar Rahova, cu simptome post-operatorii, sepsis şi bronhopneumonie acută. Garcea a murit în spitalul Rahova la o lună după operaţie. Investigaţiile oficiale ca urmare a decesului lui sunt încă în curs şi la această dată.

APADOR-CH a sesizat CEDO în cazul Ionel Garcea, invocând încălcarea articolelor 2 (dreptul la viaţă), 3 (interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante) şi articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv). Garcea nu a beneficiat în închisoare de un tratament medical corespunzător stării sale de sănătate mintală şi fizică, iar investigaţiile administrative şi penale făcute după moartea sa nu au fost satisfăcătoare.

Curtea a decis, marţi, că în cazul Garcea a fost încălcat articolul 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă privind decesul acestuia din cauza lipsei îngrijirilor medicale corespunzătoare. În opinia Curţii, faptul că durata anchetei penale a depăşit cinci ani face ca aceasta să nu aibă un caracter efectiv.

De asemenea, CEDO a mai precizat că un ONG poate formula plângeri la Curte în numele unei persoane decedate, atunci când este vorba despre o culpă a statului, dacă între respectivul ONG şi decedat au existat relaţii de colaborare anterioare – ceea ce a fost şi cazul APADOR-CH-Garcea.

APADOR-CH nu a cerut daune materiale pentru cazul Garcea.

"Această hotărâre a CEDO reafirmă un principiu elementar, ignorat uneori de către stat: chiar şi în cazul în care victima unor abuzuri ale agenţilor statului decedează şi nu are aparţinători, statul trebuie să desfăşoare o anchetă rapidă şi efectivă pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de comiterea abuzurilor. Pentru sesizarea CEDO, lipsa familiei celui decedat poate fi suplinită de o organizaţie neguvernamentală care s-a aflat, anterior, în relaţii de colaborare cu victima abuzului", spune APADOR-CH.