România este cea mai periculoasă ţară din Europa în care să conduci. Cum arată clasamentul realizat de Stress Free Car Rental

  • România este cea mai periculoasă ţară în care să circuli.
  • Suedia este cea mai sigură ţară pentru şoferi, potrivit cercetării Stress Free Car Rental.
  • Topul ţine cont de numărul de decese la un milion de locuitori în Europa.
2035 afișări
Imaginea articolului România este cea mai periculoasă ţară din Europa în care să conduci. Cum arată clasamentul realizat de Stress Free Car Rental

România este ce mai periculoasă în care să conduci. Cum arată clasamentul realizat de Stress Free Car Rental

România este pe primul loc în Europa, înregistrând 86 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, în clasamentul celor mai periculoase ţări în care să conduci, scrie publicaţia „La Gazzetta dello Sport”, citând un studiu.

Acesta este verdictul dat de studiul realizat de Stress Free Car Rental, o companie britanică de închirieri auto, care a calculat numărul deceselor la milion de locuitori în accidente rutiere pe anul 2022.

În România, 86 de persoane au murit la un milion de locuitori, ceva mai mare decât media din Bulgaria (78), a doua cea mai periculoasă naţiune în care să circuli de pe continentul nostru. Suedia, cu „doar” 21 de decese la un milion de locuitori, este în schimb cea mai sigură ţară pentru şoferi.

Estul domină topul tragediilor, Nordul oferă siguranţă

A treia naţiune în acest clasament este tot din Est: Croaţia, cu 71 de decese la un milion de locuitori. Portugalia este cea mai periculoasă naţiune din sudul Europei, pe locul 4 la general, cu 63 de decese la un milion de locuitori. 

Cea mai sigură ţară pentru a conduce vehicule din Europa este, aşa cum era de aşteptat, Suedia, care a înregistrat în 2022 21 de decese în accidente rutiere.

În general, în Europa de Nord, drumurile sunt mai sigure pentru şoferi, aşa cum demonstrează datele din Norvegia, pe penultimul loc la numărul de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, în timp ce Islanda este a treia din coadă, în această statistică.

A patra cea mai sigură naţiune pentru cei care conduc o maşină este Danemarca, o altă ţară nord-europeană. Cea mai sigură ţară din sudul continentului este Spania, pe locul 21 în ceea ce priveşte rata mortalităţii la milion de locuitori în 2022.

Clasamentul ţării Rata mortalităţii per milion de oameni (2022)

1 România 86
2 Bulgaria 78
3 Croaţia 71
4 Portugalia 63
5 Letonia 60
6 Grecia 58
7 Ungaria 56
8 Italia 53
9 Belgia 52
10 Polonia 51
11 Republica Cehă 50
12 Malta 50
13 Franţa 49
14 Slovacia 46
15 Lituania 43
16 Cipru 42
17 Austria 41
18 Luxemburg 40
19 Slovenia 40
20 Estonă 38
21 Spania 36
22 Olanda 35
23 Germania 34
24 Finlanda 34
25 Irlanda 31
26 Elveţia 31
27 Regatul Unit 26
28 Danemarca 26
29 Islanda 24
30 Norvegia 23
31 Suedia 21

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici