Un contingent de 51 de pompieri români se află în Regatul Spaniei, acționând alături de autoritățile locale pentru limitarea și înlăturarea efectelor provocate de incendiile de vegetație uscată, anunță vineri Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În urma activităților desfășurate vineri dimineață în baza de operații, modulului național i-a fost repartizată o zonă din regiunea Monterrei, localitatea Caridad, grav afectată de flăcări.
Intervențiile echipajelor românești se concentrează pe îndepărtarea elementelor de construcție distruse de incendii din locuințele avariate și pe eliberarea căilor de acces, pentru a permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor ulterioare și pentru a sprijini comunitatea locală să revină la normal.
„Cu perseverență și dăruire, pompierii demonstrează că rămân alături de cei greu încercați, lucrând necontenit pentru a reda speranța oamenilor afectați. Prin profesionalism și hotărâre, pompierii români confirmă încă o dată că sunt pregătiți să intervină oriunde este nevoie, pentru a proteja vieți și comunități aflate în pericol”, se arată într-un comunicat.
Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților spaniole și în proximitatea unui modul similar din Finlanda, consolidând cooperarea europeană și capacitatea de a răspunde unitar în fața situațiilor de urgență majore.