incendii de vegetatie

Peste 4.500 de intervenții ale pompierilor în weekend / Aproape 240 de incendii și 41 de mesaje RO-ALERT

Pompierii au gestionat 4.586 de situații de urgență la nivel național, în perioada 16–18 octombrie. Echipajele SMURD au acordat ajutor medical în peste 3.800 de cazuri, iar salvatorii au intervenit la 237 de incendii, dintre care 92 de vegetație uscată și fond forestier. În același interval, populația a fost avertizată prin 41 de mesaje RO-ALERT, cele mai multe privind prezența animalelor sălbatice în zone locuite.

Flăcările fac ravagii pe coasta Californiei. Vântul de până la 110 km/h amenință să extindă incendiile

Incendiile de vegetație care se extind rapid în sudul Californiei au cuprins proprietăți de lux și au determinat evacuarea a mii de persoane. Intervenția pompierilor este îngreunată de vântul puternic Santa Ana, în timp ce autoritățile avertizează că există în continuare un risc ridicat de propagare a focului.

Europa se pregătește pentru dezastre tot mai grave. Peste 669.000 de hectare au ars în 2026, iar inundațiile produc pagube de miliarde de euro. România, în noul plan european

Incendiile de vegetație au distrus peste 669.000 de hectare în Europa de la începutul anului 2026, depășind suprafața afectată în perioada similară din 2025, considerat cel mai grav an din istoria monitorizării incendiilor. În paralel, inundațiile provoacă pierderi economice estimate la 8,6 miliarde de euro anual în Uniunea Europeană. În fața unor dezastre tot mai ample, dar și a amenințărilor cibernetice și geopolitice, UE își intensifică pregătirile pentru situații de urgență și lansează o campanie în șapte state membre, inclusiv România.

Incendiile de vegetație ar putea fi anticipate înainte să scape de sub control. Noua metodă a cercetătorilor

Incendiile de vegetație pot deveni devastatoare în doar câteva minute și chiar își pot crea propriile condiții meteorologice. O nouă metodă ar putea ajuta la anticiparea schimbărilor bruște de comportament ale flăcărilor, oferindu-le pompierilor timp prețios pentru a reacționa.

Intervenția pentru stingerea incendiilor din Domogled continuă. Riscul de reaprindere și propagare a focului rămâne ridicat

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că atât echipajele terestre, cât și elicopterele continuă intervenția de stingere a incendiilor din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Riscul de reaprindere și propagare se menține ridicat de joi până sâmbătă.

Peste 140 de oameni, mobilizați pentru incendiile din Domogled. Focul arde mocnit și se poate reaprinde

Peste 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor de intervenție au fost mobilizați marți pentru stingerea incendiilor din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Focul continuă să ardă mocnit în anumite zone, inclusiv în sol și la nivelul rădăcinilor, iar focarele se pot reaprinde.

Incendii de vegetație în zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei: Trei elicoptere au participat la stingerea flăcărilor. Se va realiza o recunoaștere aeriană

Stingerea incendiului de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei a continuat atât prin prezența pompierilor aflați la sl, cât și prin elicoptere. Marți, se va realiza o recunoaștere aeriană.

Șapte incendii de vegetație, izbucnite în doar 24 de ore în județul Timiș. Ce recomandă autoritățile

Șapte incendii de vegetație au izbucnit, într-un interval de doar 24 de ore, în mai multe localități din județul Timiș. Autoritățile atrag atenția asupra arderilor necontrolate de miriști, fapte care sunt ilegale în România.

Cel mai mare incendiu din Franța din ultimii 77 de ani, declarat stins. 42.000 de hectare au fost afectate

Incendiul de vegetație care a afectat aproximativ 42.000 de hectare în sud-vestul Franței a fost declarat oficial stins, la aproximativ două luni după izbucnirea focului. Autoritățile îl consideră cel mai mare incendiu înregistrat în țară după 1949.

Peste 10.000 de incendii de vegetație în primele opt luni din 2026. Numărul intervențiilor a scăzut

Incendiile de vegetație sunt în scădere în 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, însă numărul intervențiilor pompierilor rămâne ridicat. În primele opt luni ale anului, salvatorii au intervenit la peste 10.000 de astfel de incendii.

Pompierii români și-au încheiat misiunea în Grecia. Peste 100 de pompieri au fost prezenți de la începutul lunii august

Miercuri, ultimul schimb de pompieri români din Grecia se întoarce în țară. De la începutul lunii august, 120 de pompieri în trei schimburi au fost prezenți în contextul incendiilor de vegetație.

Un voluntar care participa la operațiunea de stingere a unor incendii de pădure, filmat în timp dădea foc vegetației

Un voluntar care participa la operațiunea de stingere a unor incendii de pădure din Italia a fost filmat în timp dădea foc vegetației. El a fost arestat fiind suspectat că a provocat opt incendii.

„Nicio țară nu poate face față singură”. Cum funcționează „plasa de siguranță” anti-incendii a Europei. 777 de pompieri sunt trimiși în zonele de risc înainte de marile incendii

Europa încearcă să schimbe una dintre regulile clasice ale intervenției în caz de dezastru: să nu mai aștepte întotdeauna ca o țară să fie copleșită pentru ca ajutorul să pornească la drum. În vara lui 2026, 777 de pompieri din 14 țări sunt mutați preventiv în șase state europene expuse incendiilor. Grecia găzduiește 245 dintre ei, inclusiv 120 de pompieri români. Programul, început ca experiment în Grecia după incendiile devastatoare din 2021, a devenit în numai cinci ani una dintre piesele importante ale sistemului european de răspuns la incendiile forestiere.

Grecia, dar fără vacanță: cum arată viața pompierilor români prepoziționați la Nea Makri | Pompier: „Familia este permanent în gândurile noastre”

Pentru milioane de români, Grecia înseamnă în lunile de vară concediu. Pentru cei 40 de pompieri români aflați în această perioadă la Nea Makri, în apropiere de Atena, ziua începe însă cu apelul de dimineață, sport, verificarea autospecialelor și pregătirea pentru un incendiu care poate izbucni în orice moment. România a trimis în această vară pompieri prepoziționați atât în Grecia, cât și în Franța. În zilele liniștite există un program aproape fix. Când vine alarma, el dispare complet, iar o misiune se poate întinde pe durata întregii nopți și, în funcție de situație, chiar până spre 24 de ore.

Cum se pregătesc pompierii români pentru marile incendii din Grecia. Scenariul: un parc național în flăcări și o persoană prinsă de foc

Un incendiu izbucnește în interiorul unei păduri din apropierea Atenei. Flăcările se pot extinde rapid, iar o persoană este surprinsă de foc. Din fericire, de această dată este doar un scenariu. Cei 40 de pompieri români aflați în misiune în Grecia au desfășurat un exercițiu în Parcul Național Schinias-Marathon, într-o zonă protejată din Attica. Antrenamentul reproduce însă o situație cu care salvatorii români pot fi puși în față în orice moment.

Incendii de vegetație în mai multe zone din Caraș-Severin: pompierii intervin sprijiniți de resurse aeriene

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin intervin, alături de personal silvic, rangeri și resurse aeriene, pentru localizarea și lichidarea mai multor focare de incendiu izbucnite în județ.

Garfield”, mascota pompierilor români aflați în misiune în Grecia. Motanul a apărut în timpul unei patrulări

Pompierii români aflați în Grecia pentru misiuni de prevenire și intervenție în cazul incendiilor de vegetație au avut parte de o întâlnire mai puțin obișnuită. În timpul unei patrulări, salvatorii au găsit un motan care le-a devenit rapid companion și pe care l-au botezat, cel puțin simbolic, „Garfield”.

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Spania. Risc ridicat de incendii în Comunitatea Valenciană

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români aflați, în tranzit sau care intenționează să ajungă în Comunitatea Autonomă Valenciană din Spania, unde autoritățile au instituit cod portocaliu din cauza riscului de incendii de vegetație.

UE mobilizează forțe pentru incendiile din Serbia. România, printre țările care trimit ajutor

România participă la operațiunea europeană de sprijin pentru Serbia, unde incendiile de vegetație au afectat deja peste 3.500 de hectare în Rezervația naturală specială Deliblato Sands.

MAE, atenționare pentru românii care călătoresc în Serbia. Incendii de vegetație în mai multe zone

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Serbia cu privire la incendiile de vegetație din mai multe zone ale țării.

Pericolele expunerii la fumul din urma incendiilor de vegetație. Riscuri, chiar și pentru oamenii sănătoși

Experții în sănătate atrag atenția că fumul din incendiile de vegetație poate afecta sănătatea respiratorie, din cauza particulelor fine de gaze care pot afecta sistemul respirator, după cum atrage atenția Cristian Oancea, vicepreședintele Societății Române de Pneumofiziologie, dar și manager al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Europa, în fața unui nou pericol: Incendiile forestiere ar putea crește cu 39% până la sfârșitul secolului, chiar și în cel mai optimist scenariu climatic

Un studiu apărut recent trage un semnal de alarmă: până la sfârșitul secolului, incendiile forestiere vor afecta o suprafață cu 39% mai mare în Europa, chiar și în cel mai optimist scenariu climatic, dacă nu se iau măsuri pentru o gestionare mai eficientă a acestora.

Lumea arde. Adevărata amploare a incendiilor devastatoare care fac ravagii în întreaga lume

A fost o vară definită de o singură imagine: un incendiu violent care mistuie păduri și trimite coloane groase de fum negru spre un cer acoperit de praf.

Nota de plată a încălzirii globale. Cât de afectată a fost economia europeană de incendiile de vegetație

Temperaturile extreme din aceasta vară, seceta severă și incendiile devastatoare de vegetație au pus sub semnul întrebării strategia Uniunii Europene de a relaxa măsurile de mediu în favoarea competitivității cu Statele Unite și China. Temepertaturile extreme din această perioada au generat costuri de miliarde de euro, iar experții avertizează că încălzirea globală, și nu măsurile climatice, reprezintă adevărata amenințare la adresa creșterii economice.

Belgia se luptă cu cel mai mare incendiu de vegetație din istoria sa modernă. UE a trimis ajutoare

Belgia se confruntă cu cel mai grav incendiu de vegetație din istoria sa modernă, după ce flăcările au cuprins aproximativ 2.700 de hectare în rezervația naturală High Fens, în estul țării. Sute de persoane au fost evacuate, iar autoritățile au solicitat sprijin european pentru a limita extinderea focului.

Alertă pe telefoanele britanicilor. Grătarele, focurile de tabără și artificiile, interzise din cauza incendiilor

O alertă de urgență este transmisă vineri seară către telefoanele din Anglia și Țara Galilor, în contextul în care incendiile forestiere se extind în mai multe zone ale Marii Britanii. Mesajul îi avertizează pe oameni să nu aprindă grătare, focuri de tabără sau artificii și să sune imediat la 999 dacă observă un incendiu.

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Croația din cauza riscului ridicat de incendii de vegetație

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cu privire la riscul producerii de incendii de vegetație în Croația și a emis o atenționare de călătorie. Ce recomandă MAE.

MAE precizează că nu au fost români afectați de incendiile din Grecia până în prezent

Ministerul Afacerilor Externe afirmă că incendiile de vegetație din Grecia nu au făcut, până la momentul actual, victime în rândul cetățenilor români. Ambasada României la Atena nu au primit nici solicitări de asistență consulară.

Marea Britanie înregistrează cea mai fierbinte zi din an. Țara se confruntă cu al cincilea val de căldură din 2026

Vestul Londrei a înregistrat o temperatură de peste 38 de grade Celsius, joi, devenind astfel cea mai caldă zi din an. Recordul anterior a fost stabilit la sfârșitul lunii iunie. Marea Britanie se află sub al cincilea val de căldură din 2026.

Incendiu puternic într-o zonă a Greciei preferată de români: turiștii au fost evacuați

Echipajele de urgență se luptă cu incendiile din patru regiuni ale Greciei, satele din Halkidiki fiind evacuate, iar locuitorii din alte părți se așteaptă să fie puși să plece, deoarece meteorologii avertizează că va fi vânt puternic, de peste 100 km/h, în următoarele două zile.

Vestul Canadei luptă pentru a controla incendiile de vegetație. Mii de oameni au trebuit să se evacueze

Un incendiu de vegetație din vestul Canadei a forțat aproximativ 20.000 de persoane să fugă. Flăcările s-au intensificat peste noapte chiar și fără vânturi puternice, ceea ce a pus sub semnul întrebării eforturile de a-l ține sub control și de a evalua pe deplin pagubele.

Incendiile devastatoare din Grecia, legate de rețeaua electrică. Aproape 75% din suprafața arsă în 2026 ar avea această cauză

Aproape 75% din suprafața afectată de incendiile de vegetație din Grecia în acest an este asociată cu incidente care au legătură cu rețeaua electrică, potrivit unor date preliminare ale autorităților și unor anchete recente, citate de Politico.

Paradox în natură: Un gândac este atras de incendiile de pădure. De ce este important pentru știință

Gândacul negru de pin este unul dintre puținele ființe care reacționează activ la incendiile forestiere. Modul în care gândacul găsește focul i-a fascinat pe cercetători timp de decenii, având un rol important în știință.

Pompierii români, în Franța și Grecia: intervin în zone greu accesibile și patrulează în regiuni cu risc de incendii

Pompierii români trimiși în Franța și Grecia prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene continuă misiunile în zonele expuse incendiilor de vegetație. În Franța, aceștia sprijină operațiunile din zone montane greu accesibile, iar în Grecia patrulează inclusiv într-un parc național cu risc ridicat de incendii.

Viticultorii din Franța se tem că fumul incendiilor masive de pădure ar putea strica gustul vinului

Viticultorii francezi afectați de incendiile din această vară, se află într-o situație incertă pe măsură ce se apropie recoltarea strugurilor. Ei se tem că recolta ar putea avea arome de ars, care ar compromite vânzările de vinuri.

Pompierii români, noi misiuni în Franța și Grecia. Au intervenit alături de echipe din mai multe state europene

Salvatorii români dislocați în Franța și Grecia continuă intervențiile și activitățile de pregătire desfășurate în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Tornadele de foc au ajuns în Europa. Fenomenul extrem care îi îngrijorează pe specialiști și schimbă regulile luptei cu incendiile

Incendiile de vegetație care afectează tot mai multe regiuni din Europa produc un fenomen rar și extrem de periculos: tornadele de foc. Potrivit Euronews, cercetătorii avertizează că aceste coloane uriașe de flăcări și fum pot schimba brusc direcția incendiilor, le pot amplifica intensitatea și pot transforma intervențiile pompierilor într-o cursă contracronometru.

Messi, gest impresionant. Donează 80.000 de euro pentru reconstrucția unei zone devastate de incendii din Spania

Lionel Messi a donat 80.000 de euro pentru reconstrucția unei zone din apropierea Madridului devastate de incendiile de vegetație din ultimele zile.

Franța a înregistrat cea mai fierbinte lună iulie din istorie. Solurile sunt la un nivel record de secetă

Franța a înregistrat în iulie 2026 cea mai ridicată temperatură medie lunară de la începutul observațiilor meteorologice, în urmă cu mai bine de un secol. Recordul vine pe fondul unui val de căldură prelungit și al unei secete accentuate, care sporesc riscul de incendii și afectează agricultura.

Incendiul de lângă Atena, în cea de-a cincea zi: zeci de aeronave încearcă să oprească flăcările

Pompierii greci continuă lupta cu incendiul de vegetație izbucnit vineri la nord-vest de Atena, iar autoritățile au mobilizat zeci de aeronave pentru a împiedica extinderea flăcărilor. Deși intensitatea vântului a scăzut, numeroase focare rămân active.