România trimite către Haiti un ajutor umanitar pentru victimele seismului - Mediafax

România trimite către Haiti un ajutor umanitar pentru victimele seismului

România va trimite către Haiti un ajutor în valoare de aproximativ 50.000 euro, cu titlu de asistenţă umanitară, destinat populaţiei afectate de cutremur, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

90 afişări
Imaginea articolului România trimite către Haiti un ajutor umanitar pentru victimele seismului

România trimite către Haiti un ajutor umanitar pentru victimele seismului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trimiterea ajutorului umanitar a fost decisă în şedinţa demiercuri a Guvernului.

Informaţia a fost confirmată, la finalul şedinţei, de cătrepurtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, care aprecizat că suma de 50.000 euro va fi acordată din bugetul deasistenţă pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externepentru anul 2010, prin intermediul Programului AlimentarMondial.

"România se alătură astfel efortului comunităţii internaţionalede a sprijini Republica Haiti, stat grav afectat de cutremurul din12 ianuarie, răspunzând apelului pentru asistenţă imediată făcut deOrganizaţia Naţiunilor Unite la 15 ianuarie", a spus IoanaMuntean.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că, încalitate de stat membru UE, România participă şi laeforturile întreprinse la nivel comunitar pentru a răspunde crizeiumanitare din Haiti.

În acest sens, Comisia Europeană a anunţat, la 18 ianuarie,alocarea, din bugetul comunitar, a unui ajutor umanitar de urgenţăde 30 milioane euro pentru Haiti, la care se vor adăuga contribuţiide 100 milioane euro pentru acţiuni imediate destinate refaceriiinfrastructurilor guvernamentale şi de 200 milioane euro pentrureconstrucţia şi dezvoltarea ţării.

România participă cu un contingent de 21 de poliţişti laMisiunea ONU din Haiti, pentru normalizarea situaţiei din aceststat.

Cutremurul de la 12 ianuarie produs înHaiti a avut magnitudinea 7 şi s-a soldat cu 75.000 demorţi şi 250.000 de răniţi, iar un milion de persoaneau rămas fără adăpost.

Miercuri dimineaţa a fost înregistrat în Haiti un nou cutremurputernic, cu magnitudinea 6.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ROMÂNIA ,
HAITI ,
ajutoare ,
victime ,
seism ,
cutremur

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.