Românii care se întorc acasă după ani de Diaspora / „Nu mai sunt chiriaș în viața mea”

„Ce este succesul?” Întrebarea simplă, pentru care tot mai mulți români au un răspuns: Succesul este acasă.

După ani întregi de muncă în străinătate, tot mai mulți români ajung să-și redefinească această idee.

Nu mai este vorba doar despre salarii mai mari sau stabilitate financiară, ci despre un echilibru mai greu de așezat pe categorii: liniștea psihică, sentimentul de apartenență și viața trăită „acasă”.

În acest nou calcul, pentru tot mai mulți, România iese pe plus.

Fenomenul repatrierii este vizibil mai ales în mediul online, unde românii care s-au întors sau se pregătesc să revină își împărtășesc experiențele.

Comunitatea „Grupul întorșilor acasă” de pe Facebook a devenit, în ultimii ani, un spațiu de confesiune, sprijin și planuri concrete pentru cei se hotărăsc în sfârșit să vină acasă.

„Mă simt foarte bogat și împlinit”

Un român care a lucrat peste 13 ani în afara țării — 11 ani în Marea Britanie și doi ani și jumătate în Italia — povestește că decizia de a se întoarce i-a schimbat radical starea de spirit, chiar dacă a renunțat la venituri mai mari.

„Nu știu dacă toată lumea va fi fericită, dar vreau să vă împărtășesc fericirea mea. După 11 ani de Anglia și doi ani și jumătate de Italia m-am întors acasă și, vizavi de stresul care era acolo, cu toate că erau bani mai mulți și situație foarte bună, cu situația care este în România sunt foarte, foarte fericit. De ce? Că sunt la mine acasă, sunt în patul meu, nu plătesc chirie în casa mea, sunt cu familia, cu nepoți, cu părinți, cu frați, cu verișori. Mă simt foarte bogat și foarte împlinit”, mărturisește acesta.

Mesajul său a fost rapid preluat și comentat de alți români care recunosc că viața în străinătate, în ciuda beneficiilor materiale, a devenit pentru ei o cursă de uzură.

Italia nu mai e ce a fost

Pentru cei plecați la începutul anilor 2000, Occidentul de astăzi pare să fi pierdut mare parte din promisiunile de atunci. O româncă stabilită aproape două decenii în Italia spune că degradarea socială și economică a făcut ca întoarcerea în România să devină singura opțiune firească.

„Am trăit 17 ani în Italia, am cinci ani de când m-am întors și nu regret nimic. Italia a fost o experiență de viață, doar atât. Viața mea este în România. Aici pot mânca liniștită un covrig pe stradă, dacă mă oprește poliția în trafic mă întreabă dacă știu pentru ce m-a oprit și nu îmi vorbește cu aroganță. În străinătate, majoritatea am fost tratați cu dispreț sau lăudați doar ca să le facem munca lor”, povestește femeia.

Aceasta descrie o Italie care nu mai seamănă cu cea din trecut: magazine murdare, restaurante goale în weekend, parcări pline de cerșetori și dificultăți economice vizibile.

„Înainte se trăia mai bine, acum e cam greu cu toate. Viața e scurtă, dați ascultare inimii, nu sunetului banilor”, concluzionează ea.

Marea Britanie, spațiul dezamăgirilor

Dacă Italia apare în relatări ca o țară în declin lent, Marea Britanie este descrisă de mulți români drept un spațiu al dezamăgirilor acute. Creșterea costurilor de trai, epuizarea profesională și problemele grave din sistemul medical determină chiar și familii bine integrate să își facă bagajele.

O familie care urmează să se întoarcă în România după 11 ani petrecuți în Anglia vorbește despre o realitate dură: „Nu e viața roz în România, dar și aici în Anglia s-au stricat treburile rău de tot. Sistemul medical e praf în ultimii doi ani, criminalitatea a crescut mult, iar costurile vieții au explodat. Muncim pe brânci, cu doar două-trei zile libere pe lună, și tot nu ne mai ajung banii.”

Experiența lor cu sistemul sanitar a fost revelația faptului că nu se mai poate. Soțul femeii a suferit un accident de muncă și a ajuns la urgență, unde a fost ținut opt ore pe un scaun, fără pat, într-un spital mare, lipsit inclusiv de echipamente de bază precum ecograful.

„Preferăm răul de acasă”

Românii care se întorc nu idealizează România. Cei mai mulți recunosc că problemele există, dar spun că balanța înclină acum spre liniștea psihică și sentimentul de apartenență. „După aproape 10 ani în Anglia, m-am întors acasă acum doi ani și, cu tot ce se întâmplă în țară, nu regret nimic. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am acasă”, spune un alt membru al comunității online.

O româncă revenită de trei ani sintetizează poate cel mai bine concluzia unei generații: „Nu spun că toate sunt roz, dar peste tot sunt plusuri și minusuri. Sunt mai fericită și mai liniștită acasă și pentru mine asta contează. Prefer ‘răul’ de acasă în loc de ‘câinii cu covrigi în coadă’ din alte țări. Bun venit acasă!”

Din ce în ce mai des, drumul spre fericire nu mai duce spre Vest, ci înapoi, spre propriul pat, propria familie și un sentiment de „acasă” pe care banii nu îl pot cumpăra.