Salvamontiştii au avut 27 de misiuni şi au salvat 36 de persoane în ultimele 24 de ore

Aproape jumătate dintre misiuni au avut loc în judeţul Braşov.

79 afișări
Imaginea articolului Salvamontiştii au avut 27 de misiuni şi au salvat 36 de persoane în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii au avut 27 de misiuni şi au salvat 36 de persoane în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii anunţă că în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 27 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvatorilor.

12 apeluri au avut echipele Salvamont din Braşov. Câte două intervenţii au fost făcute de salvamontiştii din Neamţ, Prahova şi Argeş. Echipele Salvamont Vâlcea, Hunedoara, Vâlcea, Buşteni, Cluj, Săcele şi Mureş au avut câte o misiune

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 36 de persoane. Opt victime au fost predate Serviciului de Ambulanţă şi SMURD pentru a fi transportate la spital.

De asemenea, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
salvamont,
misiuni,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici