Salvamontiştii intervin pentru salvarea a doi turişti răniţi în Munţii Bucegi

  • Salvamontiştii din Prahova, Buşteni şi Sinaia intervin miercuri seara pentru salvarea a doi turişti răniţi după ce au căzut în zona Acele Morarului din masivul Bucegi.
2651 afișări
Imaginea articolului Salvamontiştii intervin pentru salvarea a doi turişti răniţi în Munţii Bucegi

Salvamontiştii intervin pentru salvarea a doi turişti căzuţi în Munţii Bucegi

Potrivit Salvamont, cei doi răniţi fac parte dintr-un grup organizat, format din trei turişti, conduşi de un ghid.

„Unul dintre cei accidentaţi prezintă traumatisme la membrele superioare şi la torace, iar despre cel de-al doilea, aflat undeva deasupra locaţiei unde este căzută prima victimă, nu se cunosc încă informaţii”, a transmis Dispeceratul Naţional Salvamont.

La acţiune participă 16 salvamontişti din echipele Prahova, Buşteni şi Sinaia.

„Acţiunea se anunţă extrem de dificilă, se va întinde mult în noapte şi salvamontiştii speră ca afecţiunile celor doi să le permită să reziste pe durata acţiunii şi temperaturilor scăzute din timpul nopţii”, susţin salvamontiştii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici