Sancţiuni de 4250 de lei după incidentele de la Dinamo-Steaua

Jandarmii au sancţionat 18 suporteri dinamovişti cu suma totală de 4250 de lei în urma incidentelor petrecute înaintea derbului cu Steaua, de pe Arena Naţională, iar altor patru persoane li s-au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de materiale pirotehnice.

154 afișări
Imaginea articolului Sancţiuni de 4250 de lei după incidentele de la Dinamo-Steaua

Sancţiuni de 4250 de lei după incidentele de la Dinamo-Steaua (Imagine: Codrin Prisecariu/Mediafax Foto)

După incidentele petrecute la intrarea pe Arena Naţională a fost evacuat din stadion un grup de aproximativ 200 de persoane care au fost legitimate şi verificate conform legii fiind aplicate până în acest moment 18 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4250 de lei pentru participare la scandal, escaladarea gardurilor care delimitează spaţiul de joc, refuzul prezentării documentelor de acces, refuzul părăsirii arenei sportive, pătrundere în arena sportivă în stare de ebrietate, consum de băuturi alcoolice în arena sportivă şi pentru scandare de injurii la adresa forţelor de ordine. Şase dintre aceste persoane au primit şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive pe o perioadă de 6 luni, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei remis agenţiei MEDIAFAX.

Unui număr de patru persoane le-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de materiale pirotehnice în incinta arenei sportive, faptă prevăzută de art. 35, alin. 1 din Legea 4/2008, pentru care riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 5 ani dar şi interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de până la 3 ani.

Înaintea începerii partidei au avut loc incidente între grupurile de suporteri rivale pe Arena Naţională, fanii dinamovişti din peluza sud au forţat cordonul de stewarzi ai firmei de securitate şi s-au îndreptat spre sectorul destinat suporterilor stelişti încercând să intre în conflict cu aceştia. Jandarmii au intervenit între cele două grupuri de suporteri pentru a-i separa şi pentru a aplana conflictul.

După producerea incidentului, suporterii au continuat să arunce cu scaune şi beţe de steaguri iar observatorul oficial şi reprezentantul Prefectului Municipiului Bucureşti au solicitat evacuarea de către jandarmi a spectatorilor din sectorul 108, peluza sud.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), formaţia Dinamo Bucureşti, în derbiul etapei a IV-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională din Capitală. Golurile învingătorilor au fost marcate de Latovlevici '5 şi Fai '39 (autogol). Pentru Dinamo a înscris Rotariu, în minutul 67.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici