Şapte cetăţeni irakieni, patru turci şi un sirian, prinşi când încercau să intre ilegal în România – VIDEO
This browser does not support the video element.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au observat, marţi seara, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, un grup de persoane.
Grupul de persoane a fost preluat şi transportat la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
Grupul era format din şapte cetăţeni irakieni, patru turci şi un sirian, respectiv nouă adulţi cu vârste cuprinse între 26 şi 50 ani şi trei copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani.
Migranţii au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Cele 12 persoane sunt cercetate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând să fie predate unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiş.
Citeşte şi: Percheziţii la CNADNR şi la Prefectura Giurgiu într-un dosar de uzurpare de calităţi oficiale, în cauză fiind subprefectul din judeţ
Citeşte şi: Mărturia directorului Black Cube, în dosarul de spionaj: Dragomir (fost director în SRI) spunea că Kovesi şi Coldea au arestat oamenii lui Hellvig
Citeşte şi: Temperatura aerului va marca o scădere în toate regiunile. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Citeşte şi: Dan Adamescu a cerut eliberarea condiţionată. Solicitarea a fost depusă luni la Judecătoria Sectorului 4
Citeşte şi: EXCLUSIV Presupusele agresiuni de la Penitenciarul Giurgiu, investigate de procurorii militari
Citeşte şi: Lista celor 623 de doctori ai Academiei de Poliţie, publicată. Printre deţinătorii titlurilor se află: politicieni, oameni de afaceri, angajaţi din poliţie ori justiţie – FOTO
Citeşte şi: Vaccinul BCG lipseşte din maternităţile din judeţele Argeş, Arad, Suceava, Constanţa şi parţial Alba. Ce răspunde Ministerul Sănătăţii