Şapte pacienţi cu obezitate morbidă, aduşi la un spital din Iaşi în ultima săptămână. Medicii spun că necesită echipamente suplimentare

  • Şapte pacienţi cu obezitate morbidă au ajuns în ultimele zile la un spital din Iaşi.
  • Este vroba despre persoane cu peste 150 de kilograme dintre care trei au peste 200 de kilograme.
  • Aceşti pacienţi au nevoie de îngrijiri speciale, spun medicii.
568 afișări
Imaginea articolului Şapte pacienţi cu obezitate morbidă, aduşi la un spital din Iaşi în ultima săptămână. Medicii spun că necesită echipamente suplimentare

Medicul Diana Cimpoeşu povesteşte că în ultimele şapte zile la spitalul ieşean au fost aduşi şapte pacienţi cu obezitate morbidă.

„În ultima săptămâna am primit în fiecare zi cel puţin un pacient cu obezitate morbidă peste 150 de kilograme dintre care trei peste 200 de kilograme. Patru bărbaţi şi trei femei cu vârste între 23 şi 61 de ani. Ultimul, în noaptea aceasta are insuficienţă respiratorie post Covid, în noiembrie necesita ventilaţie mecanică, este în ATI”, a anunţat medicul ieşean Diana Cimpoeşu

Pacienţii obezi au nevoie de îngrijiri şi de echipamente speciale.

„Toţi au avut nevoie de echipaje suplimentare de pompieri ca să fie transportaţi. Ceilalţi sunt la Diabet şi Medicina Internă. Au nevoie de paturi speciale, e dificil sau imposibil să între la computerul tomograf, au nevoie de manşete de tensiune speciale, de îngrijire specială, iar pe termen lung au un prognostic rezervat. Aşa ne aliniem tendinţelor mondiale de creştere a numărului pacienţilor obezi”, a precizat Cimpoeşu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici