Şase persoane, între care trei copii, rănite într-un accident în judeţul Gorj

Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite, vineri, în urma unui accident produs în comuna Plopşoru, din judeţul Gorj. Maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1076 afișări
Imaginea articolului Şase persoane, între care trei copii, rănite într-un accident în judeţul Gorj

Şase persoane, între care trei copii, rănite într-un accident în judeţul Gorj

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, accidentul s-a petrecut, vineri, în satul Văleni, din comuna Plopşoru, după ce o femeie ar fi pierdut controlul maşinii în care se aflau şase persoane.

„Din primele date se pare că persoana care conducea autoturismul a pierdut controlul asupra autovehicului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului ar fi rezultat şase victime”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Reprezentanţii ISU Gorj au precizat că, la faţa locului, au fost trimise mai multe autospeciale ale instituţiei şi ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Gorj.

„Sunt şase victime: trei adulţi şi trei copii, dintre care două persoane adulte sunt încarcerate", a precizat, pentru MEDIAFAX, Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Poliţiştii continuă la faţa locului cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici