Scandalul SIPA. Ce s-a întâmplat în 2007 cu datele clasificate din arhivă. Defecţiunea sesizată de ANP după 6 luni în care nu a fost făcută nicio rezivie

SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei SIPA, a precizat, marţi, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, el arătând că, în opinia sa, desecretizarea Raportului ministerului Justiţiei referitor la această arhivă este necesară.

839 afișări
Imaginea articolului Scandalul SIPA. Ce s-a întâmplat în 2007 cu datele clasificate din arhivă. Defecţiunea sesizată de ANP după 6 luni în care nu a fost făcută nicio rezivie

Scandalul SIPA. Ţuţuianu: SRI nu s-a implicat în gestionarea arhivei SIPA; desecretizarea Raportului MJ, necesară

„Astăzi am cerut o informare de la SRI legat de modul în care a fost gestionată arhiva deţinută de Seviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie - SIPA. Afirmaţia pe care o fac pe baza materialului transmis este că SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei acestei structuri”, a spus Ţuţuianu.

El a ţinut să facă o „precizare suplimentară”, legată de faptul că, în anul 2005, Rasirom a avut un contract de instalare a unui subsistem de control al accesului din cadrul sistemului de protecţie fizică a informaţiilor clasificate pentru spaţiile ocupate de Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, integrarea sistemului fiind finalizată în decembrie 2005.

Ţuţuianu a arătat că în luna februarie 2007 Rasirom a semnat un contract de mentenanţă cu ANP, care avea ca obiect mentenanţa sistemului prin realizarea de revizii semestriale şi, deoarece în primul semestru al anului 2007 nu a fost efectuată nicio inspecţie, Rasirom a fost solicitată în luna septembrie pentru realizarea unor intervenţii din cauza unor defecţiuni constatate de beneficiar la sistem, însă fără a rezulta data la care acestea apăruseră.

El a mai spus că, în anul 2012, ministerul Justiţiei a solicitat SRI un spaţiu pentru această arhivă, însă SRI a comunicat că nu deţine un spaţiu corespunzător pentru a o prelua.

Întrebat dacă este nevoie de desecretizarea Raportului ministerului Justiţiei privind arhiva SIPA, Ţuţuianu a răspuns: „Eu cred că da. (...) Trebuie să ştim ce se găseşte în acea arhivă şi dacă sunt persoane care au sustras documente, care au copiat documente şi le-au folosit în scopuri care sunt nelegitime - trebuie să răspundă”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici