Şcoala fără profesori! Dascălii cu boli cronice se tem să vină la catedră

  • Guvernanţii nu au luat nicio măsură anti-coronavirus pentru profesorii cu afecţiuni cronice
  • Daniela are astm bronşic şi nu ştie dacă să meargă la şcoală sau să predea on line
  • La Liceul „Grigore Moisil” din Timişoara, profesorii cu boli cronice vor face lecţiile pe internet
2829 afișări
Imaginea articolului Şcoala fără profesori! Dascălii cu boli cronice se tem să vină la catedră

Şcoala fără profesori! Dascălii cu boli cronice se tem să vină la catedră

Nu mai înţelegi nimic din anunţurile contradictorii ale guvernanţilor, privind noul an şcolar? Îţi mai dau şi eu o veste care te va bulversa: profesorul preferat ar putea lipsi de la catedră. Daniela are astm bronşic şi se teme să vină la şcoală, ca să nu se infecteze cu coronavirus, ceea ce ar putea să îi agraveze starea de sănătate. Daniela este profesor de limba germană, de 20 de ani. În acest timp, i-au trecut prin mână, peste 5.000 de copii. Niciodată nu i-a fost atât de greu ca în acest an, când trebuie aleagă între elevi şi sănătatea ei. Dacă se infectează cu COVID-19, stare ei de sănătate riscă să se agraveze. Ca ea sunt zeci de cadre didactice în fiecare şcoală, iar sunt directorii sunt cei care trebuie să găsească o soluţie. Unii profesori vor preda on line, iar alţii şi-au luat concedii medicale. Situaţia adânceşte şi mai mult deficitul de dascăli. Mai ales că, tot de teama coronavirusului, profesorii care au vârsta pensionării, au cerut să se retragă. Numai în judeţul Timiş sunt 40 de astfel de cazuri, ceea ce înseamnă de două ori mai mult decât anul trecut.
 
„Sufăr de astm, am boli din acestea cu risc, colegii mei sunt mulţi dintre ei care au diferite boli. Ne gândim că multe lucruri nu au fost puse la punct, adică din partea conducerii şcolii s-a făcut tot posibilul, dar ne gândim cu adevărat cu îngrijorare cum vom proteja noi dascălii”, a afirmat Daniela Andrica, profesoară de limba germană.
 
„Pentru cei care sunt prezenţi în clasă, avem laptop instalat, videoproiector, lecţia va fi vizualizată de toată clasa, pe tablă. Va fi proiecţia lecţiei pe tablă. Problema se pune referitor la persoana care va supraveghea elevii în ora respectivă”, a menţionat Cerasela Bociu, director la Liceul Grigore Moisil Timişoara.
 
Marin Popescu, inspector şcolar general ISJ Timiş, a precizat că sunt multe solicitări de pensionare. 
 
La nivelul judeţului Timiş, cred că este o tendinţă la nivel naţional, aceea că avem foarte multe solicitări de pensionare din timpul anului, pe anumite discipline. Cele mai afectate discipline sunt cele pentru profesorii din învăţământul primar şi profesori de matematică.
 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici