Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a convocat ședința CMBSU miercuri, de la ora 14.30, pentru a decide măsurile în contextul ploilor abundente prognozate. Pe ordinea de zi se află și eventuala suspendare a cursurile elevilor în timpul avertizării Cod roșu.
Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă, anunţă prefectul Capitalei, Andrei Nistor, despre codul roşu de ploi torenţiale din Capitală.
El afirmă că toate instituţiile responsabile au fost alertate şi sunt pregătite să intervină. Inclusiv Apa Nova este mobilizată pentru a asigura funcţionarea canalizării şi pentru evacuarea rapidă a apei acolo unde este nevoie.
„Situaţia şcolilor: Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Ştiu cât de dificil este pentru părinţi să se adapteze unei eventuale închideri a şcolilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică părinţii care nu pot ţine copiii acasă vor avea o soluţie alternativă, iar pentru cei care preferă să îşi ţină copiii acasă, absenţele vor fi motivate pe baza solicitării părinţilor. Vom reveni cu informaţii oficiale imediat ce decizia privind şcolile va fi luată. Vă rog să urmăriţi doar canalele oficiale pentru informaţii corecte şi să circulaţi cu prudenţă în această perioadă”, încheie Nistor.
Reprezentanții Ministerului Educației anunță că au fost notificați de autoritățile din județul Călărași cu privire la decizia de suspendarea a cursurilor pentru miercuri.
De asemenea, și autoritățile din județele Constanța au anunțat încă de luni suspendarea cursurilor în școli pentru ziua de 8 octombrie.
Marți dimineața, aceeași decizie a fost luată de autoritățile din județul Ialomița.
Cursurile vor fi suspendate miercuri în toate unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu, pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic, transmite, marţi, ISU Giurgiu. În judeţ intră în vigoare o avertizare code roşu de ploi.
Prefectul județului Ilfov a convocat, marți, de la ora 15.00, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a decide dacă școlile vor fi închise din cauza ploilor abundente.
„Avem ședință CJSU de la ora 15.00, când vom analiza luarea în calcul a opririi cursurilor școlare până la nivel licean, precum și alte măsuri necesare”, spune pentru MEDIAFAX prefectul județului Ilfov, Simona Neculae.
Totodată, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis propunerea de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică în Capitală, în contextul atenţionărilor meteorologice.
Ministerul Educației a precizat că școlile vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București intră în vigoare marți seara o avertizare Cod roșu. Aici va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp.