Seceta se va extinde în luna august

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, (ANM), Ion Sandu, a declarat, miercuri, că seceta se va extinde în luna august şi că va fi afectată producţia de porumb, dar că fenomenul nu va fi comparabil cu cel din vara anului 2007.

19 afișări
Imaginea articolului Seceta se va extinde în luna august

Seceta se va extinde în luna august (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Ion Sandu a precizat că lunile iulie şi august vor fi deosebit de secetoase, mai ales în partea de sud şi sud-est a României unde vor cădea cantităţi mici de precipitaţii.

"În iulie vor cădea în partea de sud şi sud-est cantităţi de 40 de litri pe metru pătrat, necesarul fiind mult mai mare", a precizat Ion Sandu.

În iulie, cele mai secetoase zone vor fi Bărăganul, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar în august, suprafeţele se extind, ANM anunţând încă din martie că în lunile iulie şi august culturile de porumb vor fi afectate. În lunile următoare - septembrie, octombrie, noiembrie - rezerva de umiditate se va reface.

Potrivit lui Ion Sandu, zonele din nord, nord-vest, Oltenia şi Muntenia nu vor fi foarte afectate de secetă, de aceea fenomenul nu va fi comparabil cu cel din 2007.

Directorul ANM a mai precizat că, în fiecare zi în care temperaturile vor atinge peste 35 de grade Celsius, este posibil să se producă vijelii.

În luna august, în partea de nord-vest, cantitatea de precipitaţii va fi aproape de normele climatologice, iar în sud şi sud-vest, precipitaţiile vor fi mult mai reduse, în contextul în care rezerva de umiditate este foarte mică.

Sandu a precizat că în luna septembrie va fi o situaţie asemănătoare, cu precipitaţii reduse în zonele din sud şi sud-est, iar în octombrie suprafeţele afectate de secetă se mai reduc.

"Sperăm ca în noiembrie să se termine cu seceta în România", a subliniat Sandu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici