Şeful OMS critică decizia SUA de a anula dreptul constituţional la avort: "este un regres şi va costa vieţi"

  • Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a criticat miercuri decizia Curţii Supreme de Justiţie a SUA de a anula hotărârea Roe vs. Wade, calificând decizia de a nu mai recunoaşte dreptul constituţional la avort drept "un regres" care va costa în cele din urmă vieţi.
  • Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat în timpul unei conferinţe de presă că zeci de ani de date ştiinţifice demonstrează că accesul la avorturi sigure şi legale salvează vieţi.
290 afișări
Imaginea articolului Şeful OMS critică decizia SUA de a anula dreptul constituţional la avort: "este un regres şi va costa vieţi"

"Dovezile sunt irefutabile", a spus Tedros. "Restrângerea avortului împinge femeile şi fetele spre avorturi nesigure care duc la complicaţii, chiar la deces." El a spus că avortul în condiţii de siguranţă ar trebui înţeles ca o îngrijire medicală şi a avertizat că limitarea accesului la acesta ar afecta în mod disproporţionat femeile din cele mai sărace şi marginalizate comunităţi, conform AP.

"Nu ne aşteptam cu adevărat la acest lucru din partea SUA", a spus Tedros, adăugând că este îngrijorat că decizia Curţii Supreme este un pas "înapoi". În ultimii ani, SUA au sprijinit numeroase programe de îngrijire a sănătăţii materne în ţările în curs de dezvoltare, inclusiv accesul la servicii de sănătate reproductivă.

"Am sperat cu adevărat că Statele Unite vor conduce în această problemă", a spus Tedros.

Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul şef al OMS, a declarat că poziţia agenţiei de sănătate a ONU cu privire la avort se bazează pe zeci de ani de date din numeroase ţări.

"Ştiu din propria experienţă, lucrând în India, că accesul la avort în condiţii de siguranţă este o măsură care salvează vieţi", a declarat Swaminathan. Ea a spus că a refuza accesul unei femei la avort este "ca şi cum ai refuza cuiva un medicament care îi poate salva viaţa".

Ea a spus că interzicerea avortului ar face prea puţin pentru a reduce numărul de proceduri, în timp ce persoanele care se supun avorturilor nesigure riscă să dezvolte infecţii sanguine fatale.

"Ceea ce fac aceste interdicţii... este că duc femeile în mâinile unor oameni care sunt acolo pentru a exploata situaţia, efectuând avorturi nesigure şi, foarte adesea, având ca rezultat o cantitate uriaşă de daune pentru sănătatea lor şi, uneori, moartea", a spus Swaminathan.

În ultimii ani, tendinţa în rândul ţărilor a fost de a creşte accesul la avort, inclusiv în regiunile în care exista o opoziţie fermă, cum ar fi America Latină, a spus ea.

"Este regretabil să vedem că unele ţări merg înapoi", a spus Swaminathan, citând decizia SUA.

Şeful OMS, Tedros, a declarat că se teme că multe alte ţări ar putea să nu înţeleagă implicaţiile hotărârii Curţii Supreme din SUA şi ar putea lua măsuri similare pentru a restricţiona avorturile.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici