Senatul respinge legea privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane

Senatorii au respins, miercuri, iniţiativa legislativă privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane şi sancţionarea încălcării drepturilor acestora cu pedepse echivalente celor prevăzute de Codul penal pentru încălcarea drepturilor similare ale persoanelor umane.

114 afișări
Imaginea articolului Senatul respinge legea privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane

Senatul respinge legea privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Propunerea legislativă prevede că toate speciile de delfin se bucură de protecţie specială în România, iar fiecare individ al acestor specii este considerat persoană non-umană, adică "o fiinţă înzestrată cu inteligenţă dezvoltată şi cu capacitatea de a avea relaţii sociale complexe, care nu aparţine speciei umane şi care se bucură de dreptul la viaţă, dreptul la integritate corporală şi de a nu fi supus la acte de cruzime, dreptul la libertate de mişcare în mediul său de viaţă şi de a nu fi capturat şi ţinut în captivitate cu alt scop decât acela de a fi tratat medical sau salvat de la un pericol iminent, precum şi dreptul de a fi protejat în mediul de viaţă şi de a nu fi îndepărtat de grupul sau familia din care face parte".

Propunerea, iniţiată de deputatul Remus Cernea, a primit raport de respingere din partea Comisiei pentru mediu, raport care a fost însuşit de senatori, cu 95 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă" şi cinci "abţineri".

Senatul a dezbătut acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici