În ultimele luni, marile companii tech au anunțat valuri succesive de concedieri silențioase – fără breaking news, fără comunicate dramatice. Fenomenul nu se limitează la companiile de tehnologie: industrii întregi, de la retail la producție, trec prin același proces de „optimizare” a echipelor. Iar temerea din culise este că asistăm doar la începutul unei restructurări globale accelerate de automatizare și inteligență artificială. Află în continuare ce poți face, concret, ca angajat dacă primești „emailul” de concediere, potrivit avocaților.
Concedierile din ultima perioadă se petrec pe cât de discret, pe atât de dureros: fără proteste sindicale, fără gălăgie sau ședințe tensionate în sala de conferințe. Totul se desfășoară într-un mod impersonal, politicos, aproape steril – adesea printr-un email neutru cu subiectul „Actualizare privind echipa”, care în esență înseamnă „nu mai faci parte din ea”.
„Este, dacă vreți, o nouă formă de igienizare corporatistă. Emoțiile sunt scoase din peisaj, contactul direct e înlocuit de un mesaj rece și digital. Efectul însă e neschimbat: tăierea bruscă a singurei surse de venit. Ambalat frumos, pare mai curat… și, aparent, mai greu de combătut”, observă avocatul Victor Buju, partener al Buju Stanciu & Asociații.
În teorie, Codul Muncii românesc, completat de directivele europene, oferă angajaților garanții solide: un preaviz minim de 20 de zile lucrătoare, consultarea sindicatelor în cazul concedierilor colective, criterii de selecție obiective etc.
În practică, însă, hârtiile perfecte pot ascunde realități urâte. „Ne confruntăm des cu proceduri impecabil bifate. Dar sub hârtiile perfect aliniate se ascund motive îndoielnice, presiuni neoficiale și calcule reci, de manual de cinism corporatist”, explică avocatul Marius Stanciu, partener al Buju Stanciu & Asociații.
Un caz recent din portofoliul firmei de avocatură Buju Stanciu & Asociații ilustrează perfect această ruptură între aparență și realitate. Un manager cu peste opt ani de vechime primește vestea „reorganizării”- cu toate actele perfect în regulă. Două luni mai târziu, postul reapare în organigramă, ușor rebotezat. Nimeni nu părea surprins, în afară de fostul titular.
„A fost nevoie de un demers juridic ferm, urmat de o negociere pragmatică, în care compania a înțeles că un proces i-ar aduce nu doar costuri semnificative, ci și expunere negativă în presă. Rezultatul? Clientul nostru a obținut o compensație substanțială și și-a păstrat reputația intactă”, povestește Victor Buju despre deznodământul acestui caz.
În multe firme, angajatul e privit ca o unealtă din depozit – un „asset” util cât timp produce profit. Însă, în Uniunea Europeană, salariatul nu este și nu poate fi considerat un obiect de inventar, ci un actor cu rol și drepturi clare.
„Problema e că puțini angajați realizează că au acest statut. În fața unui angajator mare, simt că nu au nicio putere. Realitatea este inversă: tocmai companiile mari sunt cele mai sensibile la procese și la riscul de imagine”, subliniază Marius Stanciu.
Respectarea formală a procedurii nu exclude dreptul angajatului de a solicita explicații și de a negocia un rezultat echitabil. Pentru a evita consumul de timp și tensiunile inutile, multe companii optează pentru soluții amiabile și proporționale, întemeiate pe lege și pe un dialog deschis- cu atât mai mult când ambele părți sunt bine informate.
În epoca globalizării și a inteligenței artificiale, joburile au ajuns să fie tratate ca niște acțiuni listate la bursă: se cumpără, se vând, se delistează. Puterea reală a angajatului stă în altceva- în cunoașterea legii și în abilitatea de a o folosi. „Angajatul nu e doar un executant. Cadrul legal și sensibilitatea companiilor la reputație creează spațiul pentru un dialog echitabil. Rolul avocatului este să facă acest spațiu real”, încheie Victor Buju.