Sfatul unui psihiatru pentru românii de la frontiere: Fiţi cuviincioşi, România nu e troaca voastră

  • Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a comentat imaginile cu românii care încearcă, în număr mare, să intre în ţară.
  • Zilele acestea se plantează seminţele următorului val de COVID, a spus medicul care a avut şi un mesaj pentru românii nervoşi din cauza procedurilor: fiţi cuviincioşi.
19539 afișări
Imaginea articolului Sfatul unui psihiatru pentru românii de la frontiere: Fiţi cuviincioşi, România nu e troaca voastră

Sfatul unui psihiatru pentru românii de la frontiere: Fiţi cuviincioşi, România nu e troaca voastră

Gabriel Diaconu susţine că aglomeraţia de la frontierele României arată că valul Omicron nu poate fi evitat. Zilele acestea se plantează seminţele următorului val de COVID, avansul Omicron este inevitabil, spune medicul psihiatru care are un mesaj pentru românii nervoşi din cauza procedurilor impuse de autorităţi.

„Ştiu că pare nedrept, dar o recomandare aparte trebuie făcută celor care vin din diaspora acasă. Sunt foarte grele sărbătorile în ultimii doi ani. Sunt cu atât mai grele cu cât pretutindeni e pâcla pandemică, şi oamenii au nervii întinşi la maximum. Nu-mi aduc aminte decât, poate, în anii '90 să întâlnesc persoane atât de furioase, uneori din nimic. Dar fiecare e responsabil pentru sine. De vreme ce veniţi să vedeţi oameni dragi, şi de vreme ce nu i-aţi mai văzut de o vreme, dar mai ales pentru că urmează să plecaţi înapoi în ţările voastre adoptive, nu ar fi păcat? Nu ar fi păcat să-i lăsaţi în urmă bolnavi sau, şi mai rău, spitalizaţi spre, posibil, şi deces?”, scrie în mesajul medicului publicat pe Facebook.

Gabriel Diaconu face şi o analiză a situaţiei create la frontierele României.

„E o trăsătură tipică românilor să-şi bruftuluiască aleşii, să-şi înjure primarii, să-şi ia la strămoşi poliţiştii. Mai ales a celor care-au plecat, de multe ori pe bună dreptate, din România. Nimeni nu zice, fiecare are dreptul la o părere despre ţara lui de origine. Dar dacă tot ai ajuns să trăieşti într-un loc sensibil mai civilizat, sensibil mai curat, mai respectuos cu semenii, caută să aduci bunele practici cu tine acasă. Că-ţi place, că nu-ţi place, România nu e nici troaca ta, nici nu-ţi datorează nimic. Că vrei tu să ai două săptămâni pe an să te dai mare la ”ţăranii” de aici posibil că te ajută să refulezi diverse lucruri, dar aduci probleme, faci probleme şi vei lăsa în urmă probleme”, precizează medicul psihiatru.

Nu există sfaturi preţioase aici, doar o recomandare: fii cuviincios, îşi încheie mesajul Gabriel Diaconu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici