Sfaturi şi atenţionări de la MAE pentru românii plecaţi de sărbători în străinătate

Ministerul de Externe a pregătit anul acesta o listă consistentă de sfaturi, recomandări şi avertismente pe care românii care intenţionează să călătorească şi pe care este bine ca aceştia să o citească, pentru a evita orice situaţie neplăcută.

127 afișări
Imaginea articolului Sfaturi şi atenţionări de la MAE pentru românii plecaţi de sărbători în străinătate

Sfaturi şi atenţionări de la MAE pentru românii plecaţi de sărbători în străinătate (Imagine: Mediafax Foto)

Recomandările sunt necesare mai ales în contextul în care, în ultimii ani, vacanţele românilor în străinătate au fost marcate, în multe cazuri, de incidente şi evenimente neplăcute.

"Ghidul" MAE poate fi consultat pe site-ul instituţiei, împreună cu mai multe avertismente de călătorie şi cu date despre fiecare ţară în parte. Acesta conţine, pentru fiecare zonă, de la sfaturi generale – verificarea valabilităţii actelor, încheierea unei asigurări înainte de plecare şi cunoaşterea numărului de telefon al misiunii diplomatice a României din ţara de destinaţie – până la elemente de detaliu legate de comportamentul taximetriştilor, rata infracţionalităţii sau regimul jocurilor de noroc.

Astfel, românii care vor să călătorească în landurile austriece Tirol şi Kaerntner sunt sfătuiţi să se informeze din timp referitor la starea vremii şi a drumurilor, deoarece căderile masive de zăpadă conduc la impunerea unor restricţii de circulaţie care merg până la închiderea drumurilor pentru circulaţia publică.

Potrivit MAE, în staţiunile din Austria, de plasate graniţa cu Elveţia sau Italia, românii trebuie să se informeze despre reglementările privind achiziţionarea şi introducerea mărfurilor dintr-o ţară în alta, deoarece "un preţ avantajos în Elveţia nu înseamnă şi scutirea de taxe vamale la intrarea pe teritoriul austriac".

MAE le atrage atenţia românilor care călătoresc în Bulgaria că poliţia locală suspendă cu mare uşurinţă permisele de conducere.

De asemenea, MAE are un mesaj şi pentru românii care vor pleca de sărbători în Cipru: nu există trafic feroviar şi există transport rutier interurban numai între principalele oraşe (Nicosia, Paralimni, Larnaca, Limassol, Pafos). În rest, singura variantă sunt călătoriile cu taxiul şi maşina personală sau închiriată.

Pentru cei care se deplasează în Croaţia, recomandarea MAE este succintă "Evitaţi să vă referiţi la asemănările cu limba şi poporul sârb".

În ceea ce priveşte românii care se deplasează în Elveţia, MAE le atrage acestora atenţia că au în continuare nevoie de paşaport, iar autorităţile elveţiene le pot solicita să prezinte biletul de întoarcere şi dovada rezervării la hotel.

În ce priveşte Grecia, în cazul parcărilor în locuri interzise, şoferii riscă, pe lângă amendă (până la 150 euro), confiscarea plăcuţelor de înmatriculare până la 20 de zile. "Dacă vizitaţi Atena, Salonic sau alte oraşe din Republica Elenă, evitaţi zonele unde au loc manifestaţii publice de protest. În cazul în care, în zona hotelurilor unde sunteţi cazaţi sau a obiectivelor turistice pe care le vizitaţi au loc manifestaţii publice de protest, vă recomandăm să părăsiţi imediat zona", precizează MAE.

Pentru românii care pleacă în Rusia, MAE anunţă că în vederea obţinerii vizei de intrare este nevoie de invitaţie. Mai mult, "este obligatoriu ca viza să fie înregistrată la autorităţile locale de ordine publică de către persoana care a făcut invitaţia".În Rusia, se poate folosi permisul de conducere românesc doar însoţit de o traducere în limba rusă.

Românii care călătoresc în Slovenia trebuie să ştie că există posibilitatea ca poliţia locală să verifice autoturismele care se deplasează pe teritoriul naţional, inclusiv introducând datele acestora în Sistemul Integrat Schengen. De asemenea, riscul avalanşelor în zona muntoasă este ridicat aşa încât românii care doresc să parcurgă trasee montane sunt invitaţi să consulte echipele de salvamontişti din staţiunea în care se află şi să anunţe traseul pe care îl vor urma.

MAE are un avertisment şi pentru românii care călătoresc în America Latină şi Caraibe. "Atragem atenţia asupra faptului că turiştii pentru aceste destinaţii sunt deseori atraşi în traficul ilicit de droguri. Concret, vi se poate cere să transportaţi diferite bagaje în aceste ţări, bagaje care în majoritatea cazurilor conţin droguri. Oricât de simplă şi fără riscuri poate părea onorarea acestor propuneri, refuzaţi-le ferm!", precizează MAE, potrivit căruia autorităţile locale fac eforturi deosebite pentru combaterea acestui fenomen, iar traficul de droguri (chiar involuntar) se pedepseşte cu închisoarea.

Românii care vor alege această destinaţie sunt de asemenea îndemnaţi să încheie o asigurare de călătorie, inclusiv medicală. "În anumite ţări din regiune serviciile medicale publice sunt precare, singura variantă reprezentând-o clinicile private. Solicitaţi asiguratorului lista unităţilor medicale recunoscute de asiguratorul local – altfel riscaţi ca, la nevoie, să primiţi îngrijiri medicale numai după ce le achitaţi", avertizează MAE.

De asemenea, românii trebuie să ştie că sunt de evitat ofertele turistice neorganizate (ghizi, însoţitori etc.) şi trebuie să evite de asemenea consumul de alimente sau băuturi oferite de vânzătorii ambulanţi. "Căutaţi să consumaţi numai apă îmbuteliată!", atrage atenţia Ministerul de Externe.

"Evitaţi plimbările după căderea serii în zone depărtate de hotelul dvs. Pentru deplasările efectuate seara folosiţi taxiurile – alegeţi, în măsura posibilului, firmele înregistrate. Informaţi-vă asupra numărului de urgenţă apelabil în fiecare ţară în cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării) care necesită intervenţia imediată a autorităţilor locale", îndeamnă MAE.

Există de asemenea avertismente în cazul fiecărei ţară. Astfel, românii care îşi vor petrece concediul în Brazilia sunt atenţionaţi că în această ţară "sunt frecvente furturile, înşelăciunile, tâlhariile".

"În dese cazuri, agresorii au asupra lor arme. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, poate fi periculos să ripostaţi", le transmite MAE cetăţenilor români.

În Cuba, potrivit MAE, sunt frecvente înşelăciunile, furturile (uneori cu violenţă), consumul şi traficul de droguri."Vă recomandăm să schimbaţi valuta în moneda locală doar la casele de schimb. Utilizarea cardurilor de credit este relativ redusă. Puteţi întâmpina rezerve la plata prin carduri emise de bancă sau filiale ale băncilor americane. În unele cazuri, la plata prin card se poate percepe un comision de 10% din valoarea sumei cheltuite", atenţionează MAE.

De asemenea, românii care pleacă în Cuba de sărbători trebuie să ştie că, pentru introducerea unui telefon GPS, au nevoie de o aprobare specială a Ministerului Comunicaţiilor.

În ceea ce priveşte Republica Dominicană, MAE avertizează că în regiunile cu păduri umede există pericolul contaminării cu malarie sau febră dengue. Pe de altă parte, schimbul valutar în moneda locală se poate face pe aeroporturi sau bănci, nefiind însă posibil schimbul din moneda naţională în valută forte.

În Mexic, MAE avertizează că în majoritatea zonelor ţării, inclusiv în regiunile turistice (Acapulco, Cancun, Riviera Maya) se înregistrează frecvent infracţiuni de tipul furturilor, extorcărilor, sechestrărilor de persoane şi chiar asasinate. "Evitaţi cu predilecţie statele Chihuahua, Baja California, Michoacan, Sinaloa, Tamaulipas, Guerrero, Veracruz, Tabasco", precizează MAE.

De asemenea, românii sunt sfătuiţi să schimbe valuta numai la casele de schimb autorizate sau bănci şi să evite să poarte asupra lor obiecte de valoare.

Aveţi în plan să petreceţi sărbătorile în ţări riverane la Marea Mediterană ori în ţări din Asia? MAE are şi în acest caz o serie de recomandări.

Astfel, ministerul le reaminteşte românilor că pentru a călători în Egipt ori Turcia, au nevoie de viză, pe care o pot obţine şi la frontieră.

Pentru călătoriile în Emiratele Arabe Unite, Thailanda sau Indonezia, românii au de asemenea nevoie de viză, pe care o pot obţine numai la misiunile diplomatice ale acestor ţări în străinătate.

MAE îi atenţionează pe cei care decid să călătorească în Egipt, Tunisia sau în Israel, să nu părăsească grupul mai ales dacă nu cunosc limba engleză şi să nu se aventureze în zone neincluse în traseul prestabilit. "Pentru călătoriile în ţările arabe din zonă, atragem atenţia asupra necesităţii respectării religiei şi obiceiurilor locale. În cazuri extreme (comportament care sfidează flagrant aceste obiceiuri), măsurile luate de autorităţi pot ajunge inclusiv până la pedeapsa cu închisoarea ", atenţionează MAE.

În Indonezia, românii au nevoie de viză de intrare, indiferent de tipul călătoriei, inclusiv pentru tranzit. Tichetul de sosire în Indonezia (« arrival card ») trebuie păstrat în paşaport, pe întreaga durată a şederii, fiind necesar la ieşirea din ţară.După intrarea pe teritoriul Indoneziei, trebuie înregistrată şederea, această obligaţie considerându-se respectată prin înregistrarea la un hotel.

Românii sunt îndemnaţi să evite călătoriile în Insula Papua, Insula Sulawesi şi Insulele Moluce din cauza situaţiei politice şi de securitate precare, precum şi din cauza posibilităţilor reduse de intervenţie a ambasadei.

"Evitaţi deplasările pe jos, în zonele aglomerate, unde se înregistrează frecvent furturi operate de motociclişti aflaţi în viteză ", precizează MAE, avertizându-i de asemenea pe români că "jocurile de noroc sunt strict interzise în Indonezia".

Consumul, producerea şi deţinerea de stupefiante (răşină de cannabis, haşiş, marijuana, heroină, cocaină ) chiar şi în cantităţi foarte mici sunt interzise şi aspru pedepsite de lege - de la sentinţe cu închisoarea de peste 10 ani, până la pedeapsa cu moartea.

Deţinătorii de droguri sau de stimulente amfetaminice au de asemenea probleme în Malaezia, unde pot primi condamnări la închisoare pe termen lung şi o pedeapsă corporală prin aplicarea mai multor lovituri de "rotan", iar persoanele prinse traficând droguri primesc automat pedeapsa capitală.

În Thailanda, este obligatorie viza de intrare, care nu poate fi obţinută la frontieră. "Vă recomandăm să evitaţi, în această perioadă, efectuarea călătoriilor care nu sunt absolut necesare în Regatul Thailanda şi, mai ales, deplasările în zona de frontieră cu Myanmar şi în provinciile sudice Pattani, Yala, Narathiwat şi Songkhla ", precizează MAE.

De asemenea, românii sunt sfătuiţi ca, dacă totuşi ajung în Thailanda, să evite zonele în care au loc demonstraţii de stradă dar şi zonele izolate."Evitaţi să luaţi în derâdere simbolurile regale - pedepsele pot fi foarte aspre", avertizează MAE.

Totodată, românii sunt atenţionaţi că majoritatea taximetriştilor nu cunosc limba engleză, dar nu refuză cursa. Şi, avantaj sau nu, majoritatea preţurilor sunt negociabile în Thailanda.

În Tunisia, românii trebuie să evite cartierele mărginaşe, zonele vechi "medina" aglomerate care nu sunt cuprinse în broşurile turistice, precum şi deplasările în zonele deşertice ale Tunisiei fără ghid calificat recomandat de agenţiile de turism.

În Turcia, romănii trebuie de asemenea să evite locurile aglomerate şi implicarea în demonstraţii." În cazul unui accident auto soldat cu un deces, toate persoanele implicate sunt arestate, până la stabilirea vinovăţiei de către autorităţile judiciare ", precizează MAE.
Românii care doresc să achiziţioneze din Turcia un obiect de artă sunt sfătuiţi să solicite factura şi un certificat care să ateste că acel obiect poate fi exportat. "În cazul în care comerciantul nu îl poate furniza, adresaţi-vă în acest sens celui mai apropiat muzeu ", conchide MAE, încheind astfel lista de avertismente şi atenţionări pentru perioada de sărbători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici