Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România - Mediafax

Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Shimon Naor, condamnat la 11 ani de închisoare pentru trafic de arme şi dat în urmărire de autorităţile române din 2006, a fost prins la Paris şi urmează să fie extrădat în România, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

42 afişări
Imaginea articolului Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Raluca Seucan a spus că Interpol Bucureşti a fost anunţat decătre Interpol Paris că vineri a fost arestat Simen Herşcovici,cunoscut ca Shimon Naor, în vârstă de 60 de ani, cu dublă cetăţenieromână şi israeliană, urmărit internaţional din anul 2006.

Poliţia Română a sesizat Tribunalului Bucureşti - Secţia IPenală şi Ministerul Justiţiei pentru iniţierea procedurilor depredare a lui Shimon Naor, a precizat Seucan.

Autorităţile judiciare române au transmis, sâmbătă, părţiifranceze, prin intermediul Biroului Naţional Interpol Bucureşti,traducerea mandatului european de arestare emis pe numele luiShimon Naor.

În februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, a emispe numele lui Simen Herşcovici un mandat de executare a pedepsei cuînchisoarea pentru contrabandă, fiind condamnat la 11 aniînchisoare.

Shimon Naor este acuzat că, în calitate de asociat al uneisocietăţi comerciale, împreună cu alte trei persoane, a falsificatmai multe documente de transport în care a trecut o altă destinaţiedecât cea reală, obţinând, astfel, licenţă de export de armament şimuniţie în ţări supuse embargoului.

Întrucât din informaţiile deţinute la nivelul autorităţilor deaplicare a legii române se contura posibilitatea ca acesta să fiepe teritoriul european, în octombrie 2009 a fost emis pe numele luiun mandat european de arestare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici