Sibiu: Trei copii morţi într-un incendiu la o casă de chirpici

Trei copii au murit, joi seară, într-un incendiu care s-a produs la o casă de chirpici din localitatea sibiană Ighişu Nou, echipele de intervenţie de la faţa locului neexcluzând posibilitatea existenţei şi a altor victime.

334 afișări
Imaginea articolului Sibiu: Trei copii morţi într-un incendiu la o casă de chirpici

Sibiu: Trei copii morţi într-un incendiu la o casă de chirpici (Imagine: Costi Tudor/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul principal Anca Bloancă, incendiul a izbucnit la o casă de chirpici, în interiorul ei aflându-se mai mulţi copii nesupravegheaţi.

"Din primele cercetări se pare că în casă erau patru copii nesupravegheaţi, mama lor nefiind acasă. Unul dintre copii a reuşit să iasă din casă", a declarat Anca Bloanca.

Cei patru copii ai familiei care se aflau în casă aveau vârste cuprinse între nouă luni şi patru ani, dar nu se cunosc, deocamdată, vârstele copiilor care au fost găsiţi decedaţi.

Pompierii au lichidat incendiul, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Silviu Albişor.

"Colegii noştri au găsit până acum trei copii carbonizaţi. Se fac în continuare cercetări în zonă pentru a descoperi şi alte posibile victime, pentru că, se pare că în casă se aflau patru copii. Unul se pare însă că a ieşit", a spus Albişor.

Potrivit acestuia, odată cu lichidarea incendiului se poate demara cercetarea pentru a se stabili unde erau părinţii copiilor în momentul izbucnirii incendiului şi de la ce anume a pornit acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici