Sindicaliştii l-au huiduit pe ministrul Botiş. Mitingul FSLI s-a încheiat fără alte incidente

Sindicaliştii FSLI l-au huiduit pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a ieşit în mijlocul cadrelor didactice fără să ofere soluţii pentru revendicările lor, acţiunea de protest încheindu-se fără alte incidente.

16 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii l-au huiduit pe ministrul Botiş. Mitingul FSLI s-a încheiat fără alte incidente

Sindicaliştii l-au huiduit pe ministrul Botiş. Mitingul FSLI s-a încheiat fără alte incidente (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

O delegaţie a sindicaliştilor FSLI a discutat cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, căruia i-a prezentat revendicările lor legate de legea salarizării referitor la care profesorii vor alţi coeficienţi mai mari, de Legea salarizării pentru 2011, de dialogul social şi de protecţia socială a membrilor de sindicat.

Liderul FSLI, Aurel Cornea, a declarat, la finalul întâlnirii, că miercuri va avea loc o nouă întâlnire cu ministrul Ioan Botiş, referitoare la legea salarizării unitare şi legea salarizării din 2011.

Referitor la dialogul social, ministrul i-a informat pe sindicalişti că există un draft care să reglementeze acest aspect.

O altă delegaţie discută la ora transmiterii acestei ştiri cu ministrul Educaţiei unde au ridicat problemele specifice învăţământului. Concomitent dascălii au adresat o scrisoare deschisă tuturor factorilor responsabili, începând cu Preşedinţia şi terminând cu organizaţiile civice şi asociaţiile de părinţi sub sloganul "Salvaţi şcoala românească".

La acţiunea de marţi a FSLI au participat aproximativ 8.500 de cadre didactice din întreaga ţară.

Protestul a început la ora 11.00 în Piaţa Victoriei. La ora 12.30, cadrele didactice au plecat în marş spre ministerele Muncii şi al Educaţiei.

Sindicaliştii veniţi din ţară se îndreaptă spre Piaţa George Enescu, unde îi aşteaptă autocarele şi microbuzele, pentru a părăsi Capitala.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici