Sindicatele din educaţie amână până pe 10 octombrie decizia privind protestele

Sindicaliştii din educaţie au decis să amâne decizia privind declanşarea unor proteste până pe 10 octombrie, când reprezentanţii Guvernului au promis că vor şti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educaţie şi de la ce dată, potrivit unui comunicat al FSLI.

481 afișări
Imaginea articolului Sindicatele din educaţie amână până pe 10 octombrie decizia privind protestele

Sindicatele din educaţie amână până pe 10 octombrie decizia privind protestele

Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au decis, joi, după întâlnirea cu miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Muncii, Rovana Plumb, Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi Dialogului Social, Liviu Pop - să amâne luarea unei decizii privind eventuale proteste, până pe data de 10 octombrie, când reprezentanţii Executivului au promis că vor şti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educaţie şi de la ce dată, în funcţie de datele fiscal-bugetare, se arată în comunicatul organizaţiei.

”Am solicitat reprezentanţilor din sectorul educaţional să ne păsuiască până pe data de 10 octombrie, pentru a avea toate datele din punct de vedere fiscal-bugetar ale încheierii exerciţiului pe nouă luni de zile. După ce vom avea tabloul datelor bugetare, vom putea vorbi de majorări clare ale salariilor”, a precizat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la finalul întâlnirii, potrivit sursei citate.

Preşedintele FSLI Simion Hancescu arată că sindicaliştii au solicitat Guvernului o creştere de 15 procente de la 1 noiembrie.

"Cei prezenţi, liderii noştri de sindicat, au girat reprezentanţii Executivului să îşi facă toate calculele, să se încheie execuţia bugetară. Asta se va întâmpla în jurul datei de 10 octombrie, când vom şti exact cum stau lucrurile. Speranţa noastră este că se va găsi soluţia, astfel încât să se poată acorda această majorare de 15 procente începând din 1 noiembrie. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, ne vom întâlni din nou aici şi vom decide. Cred că domnii miniştri au înţeles foarte bine mesajul de astăzi şi am convingerea că se va găsi o soluţie, astfel încât să nu fie nevoie să ieşim în stradă”, a spus Hancescu.

La rândul rău, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a adăugat faptul că, în ceea ce priveşte Legea Salarizării unice a bugetarilor, Guvernul speră să aibă o formă finală, săptămâna viitoare, pentru a şti exact care este impactul aplicării ei pe întreg sectorul bugetar.

"Acesta este primul pas – impactul Legii Salarizării bugetarilor. De asemenea, am spus foarte clar că este nevoie să ştim care este execuţia primelor nouă luni ale acestui an, ca să putem afla, până la finalul anului, dacă se poate şi cu cât aplica o majorare pentru educaţie", a afirmat Teodorovici, potrivit sursei citate.

Discuţiile de joi au avut loc după ce, marţi, negocierile dintre premierul Victor Ponta şi liderii sindicatelor din Educaţie nu au ajuns la niciun rezultat, Guvernul propunând o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, în timp ce sindicatele au spus că doresc o creştere de 15%, din noiembrie, sau una de 20%, din decembrie.

Discuţiile au avut loc la Palatul Victoria, marţi seară, premierul fiind însoţit de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici şi ministrul Muncii, Rovana Plumb.

"Propunerea Guvernului de astăzi nu ne-a mulţumit, de altfel nu am fi ajuns în situaţia să convocăm conducerile federaţiilor noastre. Cele 10 procente care ni s-au promis astăzi reprezintă pentru noi mai puţin decât ceea ce ne aşteptam. De fapt, aceste 10 procente sunt banii pe care noi îi avem stipulaţi în acordul nostru cu Guvernul, de anul trecut, pentru anul 2016", a spus Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater, la finalul discuţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici