Situaţie critică la serviciile de Ambulanţă din ţară. Zeci de cadre medicale s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar peste 200 sunt în izolare

  • 80 de cadre medicale angajate ale servicilor de ambulanţă din România s-au îmbolnăvit de COVID-19, în timp ce 219 sunt izolate acasă
  • 219 de cadre medicale sunt izolate acasă
  • Cifrele au fost prezentate de reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa"
441 afișări
Imaginea articolului Situaţie critică la serviciile de Ambulanţă din ţară. Zeci de cadre medicale s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar peste 200 sunt în izolare

Situaţie critică la serviciile de Ambulanţă din ţară

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa" din România anunţă, într-un comunicat, că monitorizează zilnic evoluţia extinderii pandemiei COVID-19 în rândurile angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, posibilele demisii ale angajatilor, necesarul de echipamente de protecţie individual corespunzător şi al dezinfectanţilor.

Astfel, situaţia centralizată arată că 80 de salariaţi sunt infectaţi cu COVID-19, iar 269 sunt în izolare la domicliu.

Sindicaliştii evidenţiază faptul că de la declanşarea crizei, niciun angajat din Serviciile Publice de Ambulanţă nu a demisionat.

Ei cer ajutorul Guvernului în condiţiile în care se confruntă cu probleme şi nu au echipamente medicale.

„Necesarul de echipamente individuale de protecţie corespunzătoare sunt la limită pentru anumite echipaje medicale de urgenţă, fără a avea posibilitatea de a asigura echipamentul complet corespunzător pentru toate echipajele operative, indiferent de cazurile la care intervin. Avem situaţii în unele judeţe în care se asigură echipamentele de protecţie individual doar la unii membri din echipaj, astfel apare riscul de expunere a membrilor din echipaj la care nu li se asigură echipamentul complet.Solicităm sprijinul Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene şi autorităţilor locale, cât şi persoanelor juridice şi persoanelor fizice care au posibilitatea de a ajuta", scrie în comunicatul Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici