Sorin Ovidiu Vîntu, suspect într-un nou dosar

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi dimineaţa, la sediul DNA, din penitenciarul Rahova, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia de cumpărare de influenţă, într-un dosar instrumentat de DNA, a precizat avocatul acestuia după audieri.

730 afișări
Imaginea articolului Sorin Ovidiu Vîntu, suspect într-un nou dosar

Sorin Ovidiu Vîntu, adus din arest la DNA pentru audieri într-un nou dosar

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a i se prezenta noile acuzaţii de corupţie, acesta fiind suspectat de cumpărare de influentă, a precizat avocatul său după audieri.

Mai exact, Vîntu este suspectat că ar fi oferit un milion de euro unui politician pentru a obţine sprijinul acestuia, au precizat surse apropiate anchetei.

În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la faptul că în dosar ar apărea şi numele lui Bogdan Olteanu şi Călin Popescu Tăriceanu.

La data de 22 iulie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice. Alături de Vîntu a fost condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în două dosare, executându-şi ambele pedepse.

În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa. Anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE. Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii. În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro, explicau procurorii.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în două dosare, executându-şi ambele pedepse.

În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

Anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici