Spitalele bucureştene, fără bani de salarii din septembrie

Managerii spitalelor au anunţat, marţi, la întâlnirea cu conducerile CASMB, DSPMB şi cu liderii Federaţiei Sanitas, că banii pe care îi au ar mai ajunge pentru plata salariilor şi sporurilor aferente până la sfârşitul lui august, dar sunt cazuri când fondurile se termină chiar cu o lună mai devreme.

27 afișări
Imaginea articolului Spitalele bucureştene, fără bani de salarii din septembrie

Spitalele bucureştene, fără bani de salarii din septembrie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, le-a promis, săptămâna trecută, liderilor Federaţiei Sanitas că va dispune organizarea unei întâlniri între managerii spitalelor din toată ţara şi şefii Direcţiilor Sanitare Judeţene, respectiv cea a Municipiului Bucureşti, precum şi cu preşedinţii - directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate.

În Capitală, întâlnirea cu conducerile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB), precum şi cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Cu mici excepţii, directorii spitalelor bucureştene au spus că vor putea plăti salarii până la sfârşitul lunii august, dar problema este acoperirea celorlalte cheltuieli care îi vizează pe bolnavi.

Atunci când un director a cerut reducerea salariilor angajaţilor pentru a rămâne bani de medicamente şi materiale sanitare, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Adrian Bârea, a spus că acest lucru nu se va întâmpla.

"Am venit să aflăm care este situaţia reală a fondurilor pe primul semestru, dacă au fost alocate toate sporurile şi la ce să ne aşteptăm în semestrul al doilea. Rezultatul discuţiilor îl vom prezenta ministrului Sănătăţii şi, implicit, Guvernului, pentru a nu fi sincope în acordarea salariilor şi a sporurilor", a mai spus Bârea.

Preşedintele CASMB, Adina Geană, a precizat că în 2009 contractarea a însemnat 80 la sută din bugetul pe 2008, respectiv 60 la sută din cât ar fi fost necesar în 2009.

Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a acordat prima de stabilitate întrucât jurista unităţii sanitare a interpretat legea diferit de cei din alte spitale.

Directorii financiar-contabili au reclamat însă că prima de stabilitate pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, rezidenţi şi cercetare, alocată prin bugetul de stat, nu a fost primită.

Întrebat despre această situaţie, ministrul Sănătăţii a explicat că, prin diminuarea bugetelor Direcţiilor de Sănătate Publică, sigur au fost reduse şi aceste tipuri de prime.

Managerii unităţilor sanitare au spus, de asemenea, că dincolo de banii de salarii, trebuie gândită politica financiară care îl vizează direct pe bolnav. Totodată, ei au anunţat că au postat pe site toate cheltuielile unităţilor sanitare, aşa cum a cerut Ministerul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici