Studiu britanic: Peste 120.000 de muncitori au demisionat din cauza rasismului din Marea Britanie

Mai mult de 120.000 de muncitori proveniţi din minorităţi etnice au renunţat la locul de muncă din cauza rasismului, sugerează un studiu de referinţă care a constatat că discriminarea la locul de muncă afectează încrederea unei mari părţi a forţei de muncă din Marea Britanie.

908 afișări
Imaginea articolului Studiu britanic: Peste 120.000 de muncitori au demisionat din cauza rasismului din Marea Britanie

Mai mult de unul din patru lucrători de culoare şi din alte minorităţi etnice s-a confruntat cu glume rasiste la locul de muncă în ultimii cinci ani, iar 35% dintre aceştia au declarat că s-au simţit mai puţin încrezători la locul de muncă, potrivit unui sondaj reprezentativ realizat în rândul celor 3,9 milioane de angajaţi aparţinând minorităţilor etnice din Marea Britanie. Opt la sută dintre victime şi-au părăsit locul de muncă ca urmare a rasismului la care au fost supuse, potrivit studiului realizat de Trades Union Congress, citat de The Guardian.

"Mulţi dintre ei ne-au spus că au fost supuşi la intimidare şi hărţuire rasistă - şi chiar mai rău", a declarat secretarul general al TUC, Frances O'Grady. "Şi, în mod alarmant, marea majoritate nu au raportat acest lucru angajatorului lor... Miniştrii trebuie să schimbe legea astfel încât angajatorii să fie responsabili pentru protejarea angajaţilor lor şi pentru prevenirea rasismului la locul de muncă".

"Fără o acţiune adecvată din partea angajatorilor, rasismul devine tot mai răspândit, iar această lipsă de responsabilitate face ca orice acuzaţie la locul de muncă să se transforme dintr-un măr stricat individual într-o problemă instituţională".

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat: "Planul nostru de acţiune privind Marea Britanie incluzivă stabileşte planuri pentru a construi o societate mai echitabilă şi mai incluzivă, inclusiv promovarea corectitudinii la locul de muncă şi măsuri pentru a aborda diferenţa de remunerare pe criterii etnice".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici