Studiu. În pandemie, în România a crescut consumul de alimente sănătoase

În pandemie, în România a crescut consumul de alimente sănătoase: 38% dintre respondenţii unui studiu realizat de Starcom România au consumat mai multe fructe şi legume proaspete, iar 29% au băut mai mult ceai comparativ cu alţi ani.

1658 afișări
Imaginea articolului Studiu. În pandemie, în România a crescut consumul de alimente sănătoase

Studiu. În pandemie, în România a crescut consumul de alimente sănătoase

Conform studiului „Impactul pandemiei de COVID-19 asupra consumului de alimente”, românii au fost chibzuiţi în ceea ce priveşte cheltuielile alimentare din ultimul an şi au continuat să cumpere mărci cunoscute. În acelaşi timp, au devenit mai conştienţi de ceea ce consumă şi au căutat alimente sănătoase: aproape 90% dintre ei au evitat produsele cu aditivi, 86% au folosit ingrediente naturale sau organice în prepararea mâncării, iar 82% au evitat băuturile carbogazoase. Noul studiu face parte din HumaGraphExperience, o serie de infografice lunare realizate de Starcom România, bazate pe studii cantitative.

„Perioada pandemică a accentuat nevoia românilor din mediul urban de a avea un stil de viaţă mai sănătos pentru a contrabalansa sedentarismul şi a crescut gradul de apreciere a meselor în familie. Legumele şi fructele au fost la mare căutare în dieta românilor în această perioadă, în detrimentul produselor cu aditivi şi conservanţi artificiali. Totodată, contextul pandemic a creat mediul perfect ca oamenii să gătească mai mult în casă, acordând o mai mare atenţie produselor folosite în prepararea mâncării, ingredientelor naturale sau chiar organice”, a explicat Andreea Zanfir, Consumer Insights & Research Coordinator, Starcom România.

Pandemia i-a determinat pe români să cumpere mai mult ca în alţi ani alimente ambalate, din motive de igienă (93%), dar aceştia au continuat să cumpere şi alimente neambalate, în principal din motive de protejare a mediului (82%). Totodată, românii s-au orientat către alimente neperisabile sau cu un termen de expirare mai generos (84%), au făcut cumpărăturile pe baza unor liste stabilite anterior (83%) şi au achiziţionat cantităţi mari deodată (74%), pentru a se aproviziona şi evita spaţiile aglomerate.

În mare măsură, respondenţii au declarat că s-au orientat către alimente la oferte speciale (90%), acordând o mai mare atenţie preţului comparativ cu alţi ani. Cu toate acestea, mărcile cunoscute au rămas printre alegerile consumatorilor, precum şi produsele gustoase, consumate pentru a satisface nevoia de răsfăţ.

Magazinele fizice (supermarket-urile/hypermarket-urile) rămân principalele mijloace ale românilor din mediul urban de a-şi face cumpărăturile săptămânale. Ocazional, de cel mult 2-3 ori pe lună, aceştia apelează şi la cumpărăturile online de alimente.

Pe lângă preţ (69%), românii au luat în considerare şi alte criterii atunci când au ales să îşi cumpere alimentele: calitatea produselor (68%), prospeţimea (56%), experienţa anterioară (39%) şi lista de ingrediente (37%).

Persoanele tinere, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani, au fost mai atrase de ambalaj şi promovare/reclamă, comparativ cu alte segmente de vârstă, în timp ce pentru adulţii de peste 55 de ani a contat în mai mare măsură prospeţimea, experienţa personală, ingredientele naturale şi mărcile preferate.

În perioada pandemiei, sănătatea a devenit o preocupare majoră pentru români. Astfel, au început să fie mai conştienţi de ceea ce consumă: aproape 90% dintre ei au evitat alimentele cu aditivi şi conservanţi artificiali, 86% au folosit ingrediente naturale sau organice în prepararea mâncării, iar 82% au evitat băuturile carbogazoase.

Gătitul a devenit unul dintre hobby-urile dezvoltate de persoanele din mediul urban în perioada pandemiei. În plus, noul context a determinat schimbări în obiceiurile de gătit: oamenii au încercat noi reţete (88%) şi tipuri de mâncare (86%) şi au pregătit deserturi de casă pentru a crea momente de răsfăţ în familie (82%).

Deşi 84% dintre respondenţi au declarat că mâncarea este o componentă importantă în viaţa lor socială, persoanele din mediul urban au fost precaute în perioada pandemiei: au luat mesele în familie (87%), în faţa televizorului (67%), sau în faţa computerului (57%).

Românii au început să consume mai multe produse sănătoase în timpul pandemiei: 38% dintre ei au consumat mai multe legume proaspete, 37% mai multe fructe proaspete şi 29% mai mult ceai şi produse lactate (iaurt, branzeturi) comparativ cu alţi ani. Cafeaua a fost, la rândul ei, mai consumată comparativ cu anii anteriori (28%), în special în rândul persoanelor active cu vârste cuprinse între 18-34 ani (34%).

Pe de altă parte, românii au consumat mai puţine alimente congelate şi semi-preparate, cât şi mai puţine băuturi alcoolice.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-34 ani şi-au schimbat cel mai mult comportamentul alimentar.

Pentru 7 din 10 români din mediul urban, fructele şi legumele proaspete au devenit indispensabile în perioada pandemică. Similar, cafeaua (62%), produsele lactate (58%) şi carnea de pasăre (55%) reprezintă acum elemente de bază în dieta românilor.

Totuşi, carnea continuă să fie unul dintre produsele principale folosite la gătit (64%), alături de fructe şi legume (58%), urmate de condimente (52%) şi uleiuri (52%). Alte produse folosite sunt orezul, produsele lactate şi peştele.

Persoanele mai tinere au fost mai atrase să folosească făină şi produse din făină, precum şi fructe congelate, legume şi zahăr, comparativ cu alte segmente de vârstă.

Studiul a fost realizat de agenţia de media Starcom, prin interviuri online, pe un eşantion de 806 persoane, de sex feminin şi masculin, cu vârsta peste 18 ani, utilizatoari de internet, din mediul urban, în perioada 28 aprilie – 10 mai 2021.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici