Tânără de 19 ani, arestată preventiv la domiciliu pentru trafic de droguri
Potrivit Gărzii de Coastă, tânăra ar fi primit din Slovacia pachete cu produse ce conțin THC și THC-O-acetat, pe care polițiștii spun că le-ar fi procurat pentru a le vinde în țară. Tânăra ar fi primit pachetele prin curier.
După primirea coletului, fata ar fi rugat-o pe sora ei mai mică, cu vârsta de 13 ani să ridice pachetul ce conținea substanțele interzise.
„Ulterior, la primirea coletului, inculpata i-a solicitat unei minore, în vârstă de 13 ani, membră a familiei sale, să ridice pachetul conținând substanțele interzise”, informează Poliția de Frontieră.
În acest context, anchetatorii au descins la locuința tinerei, din Sulina. De acolo au confiscat mijloace de probă.
Tânăra a fost reținută, miercuri, de procurorii DIICOT Tulcea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de de trafic international și intern de droguri de risc.
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că inculpata a procurat din Slovacia și a introdus, fără drept, în România, prin intermediul unei firme de curierat, o cantitate de substanță vegetală conținând THC (substanţă psihotropă biosintetizată de planta canabis) și THC-O-acetat (substanță cu efecte psihoactive), în vederea comercializării”, potrivit DIICOT.
Joi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a decis ca tânăra de 19 ani să fie arestată preventiv la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.