Tăriceanu susţine majorarea diferenţiată a salariilor profesorilor

Premierul Tăriceanu a declarat, joi, că nu este împotriva majorării salariilor profesorilor, dar că trebuie făcută în special pentru salariile mici, şi nu "cu puţină logică", aşa cum a decis Parlamentul, şi a propus consultări cu sindicatele şi partidele, pentru o analiză serioasă în acest sens.

14 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu susţine majorarea diferenţiată a salariilor profesorilor

Tăriceanu susţine majorarea diferenţiată a salariilor profesorilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt de acord să fie majorări salariale peste tot, însă aceste majorări salariale trebuie să ţină cont nu numai de vechimea în sistem, aşa cum era în perioada comunistă, ci şi de calitatea cadrului didactic. Trebuie să fie răsplătită performanţa şi calitatea învăţământului, dacă vrem să facem o reformă reală în învăţământ şi să facem un învăţământ competitiv", a arătat primul-ministru.

El a spus că salariile mici sunt un motiv pentru slaba atracţie pe care cariera în învăţământ o are printre tinerii absolvenţi şi a arătat că Guvernul, sindicatele şi partidele trebuie să se consulte pentru a găsi o soluţie pentru remedierea acestei situaţii.

"Dacă vom mări mai mult salariile la cei care au deja salarii mari şi salariile mici vor rămâne în continuare neatractive, acest obiectiv iarăşi nu îl îndeplinim şi majorarea care a fost decisă de Parlament dovedeşte că are prea puţină logică în spate şi prea mult populism. Cred că o soluţie este de a ne aşeza la masă, de a analiza serios, responsabil, atât Guvernul, cât şi sindicatele şi, de ce nu, poate şi partidele să lase deoparte acest deşănţat populism şi să ne gândim nu numai la ziua de astăzi, dar şi la România de anul viitor şi de mâine", a susţinut Tăriceanu.

Premierul a mai afirmat că majorările salariale trebuie să fie realiste, iar o majorare de 50% nu este sustenabilă economic.

"O creştere atât de mare, cu 50%, nu poate să fie sustenabilă din punct de vedere economic. În nicio ţară din lume nu cred că s-a pomenit, decât probabil în perioade de inflaţie foarte mare. Când inflaţia este de 50%, poţi să faci o majorare de 50%, că nu dai nimic", a arătat premierul.

Premierul Tăriceanu a discutat, miercuri, cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, despre poziţia acestuia în Parlament în cazul creşterii salariilor profesorilor, şeful Guvernului arătând că majorarea, care presupune fonduri reprezentând circa 1% din PIB în 2009, va antrena şi alte revendicări salariale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici