Trafic îngreunat în Călăraşi: Un bărbat a murit şi trei persoane au fost rănite după ce maşina lor a intrat într-un stâlp
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1688/16729639/1-accident-2015.jpg)
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră este îngreunată pe DN4, în zona localităţii Frumuşani, din judeţul Călăraşi, din cauza unui accident.
O maşină a depăşit în viteză o coloană aflată pe sensul de mers către Bucureşti, iar din cauza vitezei a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.
În urma impactului şoferul a murit, iar ceilalţi trei pasageri sunt răniţi grav.
La ora transmiterii acestei ştiri se circulă pe un singur fir, alternativ.



