Traficul rutier pe A1, întrerupt din cauza unui incendiu, a fost reluat

Circulaţia rutieră pe A1, întreruptă duminică după-amiază, pentru câteva minute, la kilometrul 94 al autostrăzii Bucureşti - Piteşti, din cauza unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în apropierea carosabilului, a fost reluată.

40 afișări
Imaginea articolului Traficul rutier pe A1, întrerupt din cauza unui incendiu, a fost reluat

Traficul rutier pe A1, întrerupt din cauza unui incendiu, a fost reluat (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit Dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie cu trei autospeciale cu apă şi spumă care au acţionat pentru stingerea focului ce s-a manifestat, în prima fază, la 50 de metri de şosea.

"Săa recurs la oprirea circulaţiei nu din cauza incendiului de mirişte propriu-zis , care nu reprezenta totuşi un pericol, fiind ţinut sub control, ci din cauza resturilor de cauciuc de pe marginea autostrăzii care au luat foc cu acest prilej. De aici a rezultat un fum dens care putea să reprezinte un pericol pentru participanţii la trafic, astfel că, pentru cîteva minute, poliţiştii au oprit traficul, timp în care pompierii militari au stins focul", au informat reprezentanţii Dispeceratului ISU Argeş.

La ora transmiterii ştirii, traficul rutier pe autostradă în zona incendiului a fost reluat, iar reprezentanţii ISU Argeş lucrează pentru înlăturarea tuturor focarelor şi pentru a preveni reizbucnirea focului.

De asemenea, vor începe cercetările pentru descoperirea persoanei care a incendiat miriştea şi a lăsat focul nesupravegheat, amenda fiind de maxim 2.500 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici