TRAGEDIA de la Colectiv: Bilanţul deceselor a ajuns la 32. EVOLUŢIA victimelor în primele zile după incendiu – FOTO

Potrivit ultimului bilanţ, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 32 de persoane, ultima - o tânără de 28 de ani internată la Spitalul "Sfântul Pantelimon" - în cursul dimineţii de marţi. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică şi gravă.

Imaginea articolului TRAGEDIA de la Colectiv: Bilanţul deceselor a ajuns la 32. EVOLUŢIA victimelor în primele zile după incendiu – FOTO

TRAGEDIA de la Colectiv - Circa 130 de răniţi, încă internaţi. STAREA pacienţilor (Imagine: Andreea Tanase/Mediafax Foto)

UPDATE 13:50 - 135 de oameni încă internaţi: 18 în stare critică, 17 în stare gravă, 30 intubaţi şi 71 în stare stabilă

Un număr de 135 de persoane se află încă internate, marţi, în spitalele din Bucureşti, în cea de-a patra zi de la producerea incendiului din Clubul Colectiv, peste 35 dintre acestea fiind în stare critică sau gravă. Bilanţul deceselor a urcat, marţi dimineaţă, la 32 de persoane, după ce o tânără de 28 de ani internată la Spitalul "Sfântul Pantelimon" a murit.

Dintre cele 135 de persoane internate în mai multe spitale din Bucureşti, 18 sunt în stare critică, 17 în stare gravă, 30 sunt intubate şi 71 sunt în stare stabilă.

STAREA VICTIMELOR DE LA COLECTIV POATE FI CONSULTATĂ AICI

UPDATE 12:47 - Spitalul Floreasca: Şase pacienţi sunt în stare critică, iar nouă sunt intubaţi şi în stare gravă

Şase din cei 15 pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv şi internaţi la Spitalul Floreasca sunt în stare critică, iar restul sunt intubaţi şi se află în stare gravă, a declarat, marţi, şeful Clinii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.
 
"Aşa cum v-am avertizat de la început, va fi un drum lung. Programul nostru a început mai devreme de ora 7.00, cu introducerea în sală a tututor pacienţilor arşi, cu echipe complexe. După evaluarea de azi începem să facem o oarecare disociere a indicelui de gravitate, în sensul că deja se conturează existenţa unui lot cu şase pacienţi în stare critică, iar restul sunt cu toţii intubaţi, aproape în exclusivitate traheostomizaţi şi sunt în stare gravă", a precizat Ioan Lascăr.

Acesta a menţionat că de la început unul dintre pacienţi a venit în stop cardio-respirator la spital şi el este unul dintre cei aflaţi în stare critică.

"Pentru astăzi ne-am progrmat să continuăm intervenţiile de reconstrucţie tegumentară, care se desfăşoară în etape succesive, pentru încă trei pacienţi, iar unul dintre pacienţi va necesita traheostomie", a mai spus şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca.

Întrebat dacă în acest moment există necesarul de sânge pentru pacienţi, profesorul Ioan Lască a precizat că la acest moment nu există nicio problemă legată de necesarul de sânge. ”În perspectiva zilelor viitoare, vom discuta", a spus el.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, care i-a vizitat marţi dimineaţă pe pacienţii de la Floreasca, a spus că a constatat că aceştia rămân într-o stare critică şi gravă.

"Ne interesează să aibă absolut tot ceea ce este necesar pentru tratament şi, într-adevăr, spitalul are ceea ce trebuie, iar noi avem deschidere şi vom aproba toate cererile de finanţare suplimentară pentru a asigur un tratament adecvat", a spus secreatrul de stat.

UPDATE 11:35 - Spitalul Militar: La Terapie Intensivă au rămas opt pacienţi, şase dintre ei sunt în stare critică

Opt din cei 12 pacienţi internaţi la Spitalul Militar după incendiul din Clubul Colectiv sunt în continuare la Terapie Intensivă, şase dintre aceştia sunt în stare critică, cu arsuri pe 35-55% din suprafaţa corpului, iar cinci şi cu arsuri de căi respiratorii superioare, a declarat dr. Laurenţiu Ene.

Şeful Secţiei de Terapie Intensivă din Spitalul Militar Central, colonel dr. Laurenţiu Ene, a declarat, marţi, că cei opt pacienţi de la ATI sunt în diferite stadii de evoluţie, iar în prezent se poate spune că s-a depăşit o etapă acută, respectiv şocul post-combustional, care ţine trei zile.

Doctorul Larenţiu Ene a precizat că pacienţii care sunt la Terapie Intensivă au arsuri între 35 şi 55 la sută din suprafaţa corpului, cu diferite grade, predominând gradele II şi III, dar sunt şi pacienţi cu arsuri de gradul IV, în cazul cărora prognosticul este rezervat.

Acesta a adăugat că, în prezent, nu sunt pacienţi care necesită dializă, dar Spitalul Militar Central este pregătit pentru orice tip de complicaţie.

Şeful Secţiei de Terapie Intensivă din Spitalul Militar Central a mai spus că arsurile de căi respiratorii ridică cele mai mari probleme, pentru că ce este de suprafaţă se vede, dar nimeni nu vede ce este în interior.

Managerul Spitalului Militar Central, Florentina Radu Ioniţă, a declarat că pacienţii care sunt la secţia de chirurgie plastică au o stare generală mai bună şi se poate comunica mai bine cu ei. Ea a precizat că se face psihoterapie cu aceşti pacienţi, dar şi pentru părinţii acestora se asigură consiliere psihologică.

Florentina Radu Ioniţă a mai spus că săptămâna viitoare se va încerca autogrefa, iar pentru pacienţii cu arsuri mai mari se va apela la rezerva de piele.

În ce priveşte ancheta legată de incendiu, managerul Spitalului Militar a spus că nu vor permite anchetatorilor să discute, în această etapă, decât cu pacienţii care sunt la secţia de chirurgie plastică, nu şi cu cei aflaţi la Terapie Intensivă, pentru că aceştia sunt sub sedative şi, în această situaţie, nu este edificatoare declaraţia lor.

UPDATE 8:33 - Încă o victimă a incendiului din Colectiv a murit. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 32

O altă tânără, în vârstă de 28 de ani, rănită în urma incendiului din Clubul Colectiv a murit, marţi, la Spitalul "Sfântul Pantelimon", numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând astfel la 32.

Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon", Gheorghe Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tânăra care a decedat marţi dimineraţă avea arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului.

Tânăra avea 28 de ani şi era printre cei cinci pacienţi care după incendiul din Clubul Colectiv a fost dusă, în stare gravă, la Spitalul "Sfântul Pantelimon".

Numărul persoanelor decedate în urma inendiului din Clubul Colectiv a ajuns astfel la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.


EVOLUŢIA PACIENŢILOR, LUNI, 2 NOIEMBRIE:

UPDATE 21:40 - Spitalul de Arşi: Nouă pacienţi în stare critică, cel decedat luni a rămas neidentificat

Nouă dintre răniţii internaţi la Spitalul de Arşi sunt în stare critică, iar cel decedat luni a rămas neidentificat, deşi au fost mai multe persoane la el, inclusiv o mamă care nu-şi mai văzuse fiul de 10 ani, dar nimeni nu l-a recunoscut, a declarat purtătorul de cuvânt Adrian Stănculea.

Medicul Adrian Stănculea a spus că luni au fost operaţi 13 dintre răniţii din colectiv, între care şase dintre cei în stare critică şi şapte în stare bună şi toţi au trecut cu bine operaţiile.

Pacienţi în stare critică sunt în prezent nouă la Spitalul de Arşi.

"În principal s-au operat mâinile. Există şi o explicaţie funcţionară din ce mi-au spus colegii de-a lungul timpul, o arsură profundă la mână trebuie operată relativ repede pentru că riscă să rămână cu sechele. (...) S-a scos zona de arsură profundă, cea care nu se va vindeca niciodată, şi s-a înlocuit cu piele de la ei, piele care se prinde cel mai bine, e pielea care se integrează va rămâne acolo", a spus Stănculea.

El a mai spus că marţi vor fi evaluaţi alţi pacienţi în vederea operării, unii neputând fi suspuşi luni unei intervenţii din cauza stării lor.

Întrebat dacă tânărul care a murit luni în spital a fost identificat, Stănculea a arătat că nu şi că trupul său neînsufleţit va fi dus la INML.

"Au fost persoane la el, au fost, s-au uitat. Au zis că nu. Am avut o speranţă cu o mamă care nu-şi găsea copilul de zece ani, cu o situaţie extrem de..., în fine, cu probleme. Şi nu, nu. Rămâne neidentificat în continuare", a spus medicul.

Tânărul care a murit luni a fost pacientul cu arsurile cele mai profunde dintre cei aduşi la Spitalul de Arşi.

Numărul celor decedaţi în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns astfel la 31, alţi aproximativ 130 de oameni fiind internaţi. Dintre aceştia din urmă, peste 50 sunt în stare critică sau gravă.

UPDATE 19:30 - Spitalul Militar: Unii pacienţi ar putea să intre în insuficienţă renală, suntem pregătiţi de dializă

Unii dintre pacienţii internaţi la Spitalul Militar după incendiul din Clubul Colectiv s-ar putea să intre în insuficienţă renală şi să aibă nevoie de dializă, a declarat, luni, managerul unităţii medicale, Florentina Radu Ioniţă, precizând că sunt pregătite dializoare pentru astfel de situaţii.

"Ne aşteptăm să avem nevoie de dializă în zilele următoare, pentru că aceşti pacienţi, prin metabolizarea acelor resturi care există pe piele şi prin metabolizarea produşilor toxici, toţi aceşti produşi vor trece prin rinichi şi, în zilele următoare, ne aşteptăm să intre în insuficienţă renală, o parte dintre ei, motiv pentru care ne-am suplimentat chiturile pentru dializă, dializoarele, suntem pregătiţi", a spus managerul Spitalului Militar.

Dintre cei 12 pacienţi internaţi la Spitalul Militar, patru sunt internaţi la secţia de arşi, după ce celor trei pacienţi aflaţi de dimineaţă în această secţie s-a adăugat încă unul, care a avut o evoluţie bună şi a putut fi mutat.

Dintre cei opt pacienţi aflaţi la secţia de Terapie Intensivă, şase sunt în continuare în stare gravă, în cazul unuia dintre aceştia medicii fiind nevoiţi să intervină chirurgical, pentru că au fost probleme la nivelul plăgilor, însă situaţia s-a stabilizat.

Managerul Spitalului Militar a precizat că de fiecare pacient se ocupă câte o asistentă medicală şi o infirmieră, pentru că aceştia au mâinile arse şi nu se pot hrăni singuri.

Florentina Radu Ioniţă a mai spus că, deocamdată, nu este necesară dializa, dar spitalul trebuie să fie pregătit, adăugând că, în perioada următoare, pericolul cel mai mare este de suprainfecţie, de aceea trebuie luate măsuri de protecţie.

"Adresez în continuare rugămintea rudelor să vină doar câte un membru al familiei şi numai în ora de vizită, pentru că cel mai bine ei sunt protejaţi dacă respectăm aceste măsuri, să nu cumva să apară suprainfecţia. Cel mai mare pericol acum sunt, pe de-o parte, suprainfecţia plăgii, pe de altă parte, dezechilibrul lichidelor. Ei pierd foarte multe lichite şi, dacă noi nu le aducem un aport de lichide suficient, dacă nu îi hidratăm cum trebuie, pot să apară complicaţii. Aceste lucruri sunt foarte importante, psihicul lor este foarte important, nutriţia lor pe cale orală se realizează", a adăugat managerul Spitalul Militar.

Aceasta a precizat că a fost, luni, la grupul de lucru de la Guvern, constituit după incendiul din Clubul Colectiv, iar acolo s-a discutat despre intenţia de suplimentare a fondurilor pentru pacienţii critici.

"Ni s-a cerut să dăm o situaţie cu necesarul estimat pentru două luni pentru aceşti pacienţi, la noi şi la celelalte spitale", a precizat Florentina Radu Ioniţă.

Managerul Spitalului Militar a mai spus că arsurile pacienţilor sunt superficiale, aceştia având mâinile faţa şi toracele posterior arse, "aşa cum au încercat să se apere".

"La şedinţa cu primul ministru s-a spus că sunt cazuri aproape trase la xerox, toţi au faţa tumefiată, sunt afectate faţa, mâinile până la antebraţe şi partea posterioară a toracelui", a adăugat Florentina Radu Ioniţă.

Aceasta a mai spus că, marţi, va veni la Spitalul Militar echipă mixtă alcătuită din profesorul Ioan Lascăr, şeful comisiei, profesorul Dan Enescu, doctorul Cristian Niţescu, de la Spitalul de Arşi, şi doi medici francezi, respectiv şeful Centrului de Arşi din Paris şi încă un profesor.

UPDATE 18:30 - Cinci din cei şapte răniţi de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, la ATI; trei - în stare critică

Cinci dintre cei şapte adolescenţi internaţi la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, în urma incendiului din clubul Colectiv, sunt internaţi la terapie intensivă, având arsuri pe 20-60% din suprafaţa corpului, iar trei din aceştia sunt în stare critică, fiind intubaţi şi ventilaţi mecanic.

La Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” din Capitală sunt internaţi şapte tineri răniţi în incendiul izbucnit în clubul Colectiv, fiind vorba despre patru băieţi şi trei fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Raluca Alexandru, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cinci dintre cei şapte adolescenţi sunt internaţi la terapie intensivă, ei având arsuri pe 20-60% din suprafaţa corpului.

"Acum, avem internate şapte victime ale incendiului. Sunt copii cu vârste între 15 şi 18 ani. În terapie intensivă sunt cinci copii, cu arsuri pe suprafeţe între 20 şi 60%, trei dintre ei sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, iar ceilalţi sunt în stare gravă, dar stabilă”, a declarat Raluca Alexandu.

Ea a precizat că trei dintre cei cinci tineri internaţi la terapie intensivă sunt în state critică şi au ajuns la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” prin transfer de la spitalele ”Elias” şi ”Sfântul Ioan” din Capitală.

”Pacienţii intubaţi au toţi arsuri de căi repiratori superioare, însă doi pacienţi sunt într-o stare mai gravă, probabil au inhalat mult mai mult, au arsuri mai profunde şi nu pot respira fără aparate”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.

”O fată este internată la secţia de reanimare, o altă fată la secţia de chirurgie plastică, cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, dar care nu a pus probleme respiratorii deosebite, şi încă o fată, la secţia Toxicologie, doar cu intoxicaţie de fum, fără alte complicaţii şi, înţeleg, că merge spre externare zilele acestea”, a mai spus medicul.

Pacienţii de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” au suferit până acum doar intervenţii chirurgicale care au constat în incizii de decompresiune, aceştia având ”arsuri pe faţă, la cap, la mâini, dar şi pe trup”.

”În general, mâinile au necesitat aceste incizii de decompresiune pentru că erau afectate de arsuri circulare, destul de profunde care nu mai permiteau circulaţia sângelui şi pentru salvarea membrului s-a apelat la incizii de decompresiune, care pur şi simplu desface pielea ca sângele, pe dedespubt, să poată circula şi să ajungă unde trebuie”, a explicat medicul.

În zilele următoare, pacienţii vor fi supuşi unor intervenţii chirurghicale de excizie-grefare, pentru că toată pielea moartă trebuie îndepărtată şi înlocuită tot cu piele de la pacient.

”Când evoluţia stării pacientului este puţin mai bună se încearcă detubarea. În fiecare zi se încearcă detubarea lor, dacă nu se reuşeşte detubarea pacientului înseamnă că starea lui este din ce în ce mai critică”, a precizat Raluca Alexandru, care a mai spus că”arsura este tot timpul în evoluţie, se schimbă de la o zi la alta”.

”Starea pacienţilor se schimbă de la o zi la alta. Aşa cum s-a mai spus, despre un pacient caPotrivit ultimului bilanţ, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 31 de persoane, ultima - un tânăr neidentificat de la Spitalul de Arşi- în cursul zilei de luni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.re a suferit arsuri, poţi spune că este bine doar în ziua externării”, a subliniat medicul primar.

Raluca Alexandru a mai spus că nu a fost necesară suplimentarea cadrelor medicale întrucât cei şapte pacienţi au venit la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” pe rând, ea afirmând că medicii nu s-au confruntat cu un val de pacienţi în seara incendiului.

Cei şapte adolescenţi, între care se numără şi doi fraţi de 16 şi 17 ani şi 11 luni, sunt îngrijiţi de o echipă formată din opt medici.

UPDATE 15:10 - Spitalul de Arşi: Şase pacienţi au fost operaţi luni, urmează alţi şase

Şase dintre cei 28 de pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv şi aflaţi la Spitalul de Arşi au fost operaţi luni, iar în cursul acestei zile vor fi operaţi alţi şase pacienţi, a declarat directorul medical al unităţii, Cristian Niţescu.

La Spitalul Clinic de Chirurgier Plastică, Reparatorie şi Arsuri sunt internate 28 de persoane rănite în urma incendiului din Clubul Colectiv, dintre care aproape jumătate sunt în stare critică sau gravă.

Medicul Cristian Niţescu a declarat, luni, că şase răniţi au fost operaţi, în prima parte a zilei, şi urmează să fie supuşi unor intervenţii, în cursul aceleiaşi zile, alţi şase din cei zece pacienţi internaţi la Secţia de Terapie Intensivă.

Potrivit directorului medical, la ora actuală, din cei zece pacienţi aflaţi la Terapie Intensivă, patru sunt în stare foarte gravă, iar în cazul acestora pot apărea complicaţii în orice moment, în pofida eforturilor medicilor şi a tratamentului administrat.

Medicul a mai spus că arsurile faciale ale pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă nu s-au dezumflat încă, iar acest lucru arată că arsurile căilor aeriene sunt foarte severe.

"Din păcate, arsurile de căi aeriene nu sunt tratabile, nu există niciun tratament mondial pentru arsuri de căi aeriene, mai ales la nivelul alveolei pulmonare", a explicat medicul Cristian Niţescu.

Niţescu a mai spus că infecţiile grave ale căilor aeriene nu sunt observabile decât în ultimul moment, atunci când există riscul ca pacientul să-şi piardă viaţa.

"Dacă însă leziunile de căi aeriene nu sunt foarte severe, aceştia se pot vindeca treptat prin susţinerea organismului pe care o asigură medicii de la Terapie Intensivă pentru pacienţii care sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic", a spus medicul, adăugând că procesul de vindecare la nivelul organelor interne şi al plămânilor este anevoios şi că nu toţi pacienţii rezistă.

Potrivit medicului, procesul de vindecare poate dura săptămâni şi chiar luni.

"La arsurile de căi aeriene perioada critică este în primele două-trei săptămâni, dar asta nu înseamnă că nu se pot întâmpla evenimente nedorite şi mai târziu", a declarat Cristian Niţescu.

Acesta a mai apreciat că "în cazul marilor arşi fiecare zi este o speranţă".

Directorul medical Cristian Niţescu a precizat că marţi vor intra în sala de operaţie cel puţin alţi trei răniţi.

Medicul primar Cristian Niţescu a mai informat că în unitatea medicală există în continuare un pacient neidentificat şi că, potrivit unor informaţii, băiatul nu ar avea altă familie decât un frate plecat în străinătate.

Doctorul a explicat că tânărul neidentificat este într-o stare foarte gravă şi are arsuri de gradul carbonizării la mâini şi antebraţe.

"Cu siguranţă colegii mei care îl tratează se vor gândi la a-i amputa membrele", a adăugat Niţescu.

Referindu-se la situaţia cadrelor medicale din spital şi a secţiilor unităţii spitaliceşti, directorul medical a spus că, în prezent, Spitalul de Arşi are un personal format din 20 de medici chirurgi şi trei anestezişti.

"Suntem suficienţi medici, de asistente şi infirmiere este tot timpul nevoie pentru că în situaţia de faţă vorbim de persoane cu arsuri foarte mari care trebuie să fie pansaţi şi mobilizaţi, lucru care necesită un volum foarte mare de muncă", a adăugat Niţescu.

El a mai spus că la Spitalul de Arşi au venit să ajute, din momentul producerii tragediei, câteva asistente, studenţi la Medicină, dar şi medici care şi-au făcut rezidenţiatul la Spitalul de Arşi.

Potrivit aceleiaşi surse, echipele care operează victimele au făcut o schemă de intervenţie pe care au confirmat-o în cursul dimineţii de luni şi în baza căreia vor trata pacienţii în următoarele zile.

Niţescu a explicat că la Terapie Intensivă sunt cel mult 12-14 paturi, iar ca să poată trata victimele incendiului din clubul Colectiv un salon al Secţiei de Arsuri a fost transformat într-unul de Terapie Intensivă.

Medicul Cristian Niţescu a afirmat că, în prezent, se fac eforturi pentru salvarea pacienţilor aflaţi în stare gravă sau critică, astfel că spitalul nu mai are capacitatea, în momentul de faţă, să mai primească alţi pacienţi în stare critică. El a precizat că spitalul poate primi doar pacienţi ale căror afecţiuni nu sunt severe, dar a apreciat că aceştia ar putea fi trataţi cu uşurinţă şi în alte spitale din Bucureşti.

La rândul său, medicul oftamolog Monica Pop a declarat, la ieşirea din Spitalul de Arşi, că este foarte mulţumită de starea pacienţilor din punct oftalmologic şi a spus că doar unul dintre pacienţi are probleme mai grave, ea apreciind că niciunul nu va rămâne fără vedere dacă vor trăi.

UPDATE 14:42 - Spitalul "Bagdasar-Arseni": 18 pacienţi sunt în stare gravă, dintre care 14 la Terapie Intensivă

Optsprezece dintre cei 21 de răniţi internaţi în Spitalul Bagdasar-Arseni"" în urma incendiului din Clubul Colectiv sunt în stare gravă, dintre care 14 la Terapie Intensivă, unitatea sanitară având un compartiment din Secţia ATI pentru pacienţii arşi, a declarat, luni, doctorul Andrei Carantino.

"Este un compartiment ocupat numai de pacienţii arşi. În total sunt, în momentul de faţă, 14 pacienţi în Terapie Intensivă", a spus medicul Andrei Carantino.
 
Acesta a precizat că deocamdată nu se pune problema ca vreun pacient să fie externat.
 
"Noi ne vom bucura dacă o să fie salvaţi toţi. Din păcate, este o speranţă. (...) Toţi ar trebui supuşi unor operaţii de chirurgie plastică", a mai spus medicul.
 
Doctorul Andrei Carantino a declarat că medicii veniţi din Franţa, după ce au fost şi în celelalte spitale, au fost impresionaţi de amploarea incidentului şi de numărul mare de pacienţi.
 
"Medicii francezi au spus că au văzut şi materiale pe care ei nu le au. Sunt de ultimă oră şi au spus că ei încă nu le au. Este vorba de pansamente. Au spus că nu au ce să spună, pentru că este «jos pălăria»", a mai spus reprezentantul Spitalului "Bagdasar-Arseni".
 
Potrivit ultimului bilanţ, în incendiul de vineri noapte au murit 30 de persoane, ultima - o tânără de 26 de ani - în cursul serii de duminică, la Spitalul Bagdasar-Arseni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.

Spitalul Elias: 10 pacienţi în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, opt sunt intubaţi, cinci dintre ei sunt în stare critică

Zece dintre cei 14 pacienţi internaţi la Spitalul Elias din Capitală sunt în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), opt dintre ei sunt intubaţi, iar cinci sunt în stare critică, au anunţat, luni, reprezentanţii unităţii sanitare.

"Din cei 14 pacienţi, 10 se află în secţia de terapie intensivă, în stare gravă sau critică. Opt pacienţi prezintă arsuri termice şi chimice de căi aeriene superioare şi inferioare, confirmate bronhonscopic, şi arsuri de extremitate cefalică, necesitând intubaţie oro-traheală şi ventilaţie mecanică; la aceste leziuni se adaugă arsuri ale suprafeţei corporale în proporţie de 20 -50 la sută. Din cei opt pacienţi intubaţi, cinci sunt instabili hemodinamic şi se află în stare critică", se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Elias, transmis agenţiei MEDIAFAX.

Unitatea sanitară a precizat că în secţia de chirurgie sunt patru pacienţi, cu stare generală satisfăcătoare, cu arsuri pe suprafeţe mici, în general la nivelul extremităţilor.

"Aceşti pacienţi nu necesită măsuri de terapie intensivă", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Spitalului Elias au precizat că în Unitatea de Primire Urgenţe au fost aduse iniţial, vineri seară, patru victime, direct de la Clubul Colectiv, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă au mai fost primite alte opt, dirijate de SMURD de la Spitalul Floreasca şi patru de la Spitalul Colţea, în total ajungându-se la 16 victime, dintre care patru intubate până sâmbătă dimineaţă.

"În acest moment, în Spitalul Elias se mai află 14 victime, două victime adolescenţi fiind tranferate pe 31 octombrie şi 1 noiembrie la Spitalul Grigore Alexandrescu", se mai arată în comunicatul citat. Toţi pacienţii spitalizaţi sunt supuşi unui tratament local zilnic, a cărui complexitate variază în funcţie de complexitatea leziunilor şi se realizează în sălile de operaţie.

"Pacienţii sunt evaluaţi zilnic de o echipă multidisciplinară (chirurgi plasticieni, chirurgi generalişti, anestezişti, pneumologi) care stabileşte direcţiile terapeutice. Prognosticul acestor pacienţi este grevat de potenţialul de evoluţie severă, dată fiind posibila progresie nefavorabilă a leziunilor produse în momentul expunerii la fum şi foc", precizează Spitalul Elias.

Reprezentanţii spitalului au mai spus că, în toată această perioadă, unitatea sanitară a fost în contact permanent cu Ministerul Sănătăţii şi cu secretarul de stat din MAI, dr. Raed Arafat, primind tot suportul logistic (medicamente, materiale sanitare, suplimentări de finanţare pe AP-ATI ) pentru îngrijirea adecvată a pacienţilor răniţi în incendiul din Clubul Colectiv.

De asemenea, spitalul comunică la fiecare trei ore evoluţia pacienţilor către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii.

UPDATE 12:50 - Spitalul Universitar: Sunt secţii suprasolicitate, au fost gărzi cumplite, un coşmar

Directorul medical al Spitalului Universitar, Dragoş Daviţoiu, spune că, în urma tragediei din Colectiv, secţiile spitalului au ajuns "suprasolicitate", inclusiv cea de Urgenţe, iar gărzile au fost "cumplite" după ziua de vineri, fiind un "coşmar" mai ales duminică.

Daviţoiu spune că numărul mare de victime a afectat activitatea din spital, fiind medici care au lucrat un număr foarte mare de ore, însă unitatea este funcţională.

"Sunt secţii suprasolicitate. Terapia intensivă este suprasolicitată, chirurgia plastică este suprasolicitată. Urgenţa, din păcate. Am avut nişte gărzi cumplite după ziua de vineri. Ieri a fost un coşmar. Camera de gardă a fost plină permanent. Este, de asemenea, suprasolicitată, dar funcţionăm", a declarat Daviţoiu.

Acesta a precizat că spitalul nu se poate baza foarte mult pe voluntari, deşi aceştia au venit în număr mare. "Activitatea de voluntariat trebuie să aibă o bază legală foarte clară. Nu putem implica în activităţi medicale decât persoane cu o pregătire certă, dovedită, şi cu forme legale foarte clare", a explicat medicul.

La Spitalul Universitar va sosi în cursul zilei şi echipa medicală din Israel care a operat mai întâi la Spitalul Bagdasar Arseni. "Tot ajutorul pe care îl putem primi, ne bucurăm", a spus medicul.

UPDATE 12:40 - La Spitalul Universitar mai sunt 19 victime ale incendiului. Nouă, în stare critică

Una din cele 20 de victime ale tragediei din Clubul Colectiv internate la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a fost externată, luni, iar nouă din cei 19 pacienţi spitalizaţi în continuare sunt în stare critică, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Medicul chirurg Dragoş Daviţoiu a declarat, luni, că la Spitalul Universitar mai sunt internate 19 victime ale tragediei din Colectiv, dintre care nouă se află în continuare în stare critică, având pronostic rezervat.

"Aceiaşi nouă sunt în stare critică, stabilă, dar critică. Medicii curanţi îi monitorizează şi etapizează tratamentul arsurilor", a spus Daviţoiu.

La secţia de terapie intensivă sunt alte 13 victime, a căror evoluţie este ”staţionară”, iar dintre aceştia patru au fost recent mutaţi la terapie intensivă de la chirurgie plastică din cauza problemelor respiratorii. ”Aceştia sunt stabili, conştienţi şi pot vorbi”, a precizat medicul.

Potrivit acestuia, alte patru victime se află la secţia de chirurgie plastică, având arsuri minore, iar evoluţia lor este favorabilă, alte două victime care au suferit intoxicaţii moderate au, de asemenea, o evoluţie favorabilă şi vor fi externaţi în această săptămână.

UPDATE 12:16 - Spitalul Floreasca: 14 victime, în continuare în stare extrem de gravă

Paisprezece din cele 15 victime de la Colectiv internate la Spitalul Floreasca sunt în continuare în stare extrem de gravă, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale, precizând, totodată, că de luni dimineaţă toţi pacienţii au fost trimişi către sălile de operaţie, pentru intervenţii.

”Toţi pacienţii internaţi după evenimentul de vineri seară urmează un traseu bine stabilit: de la ora 7.00 toţi au mers în săli de operaţie, pe rând, unde se corectează plăgile. Aceste intervenţii sunt făcute de echipe multidisciplinare, iar după aceea sunt transportaţi spre computer tomograf pentru evaluare imagistică şi, ulterior, înapoi în terapie intensivă. Paisprezece pacienţi sunt în stare extrem de gravă", au anunţat reprezentanţii Spitalului ”Floreasca”.

La Spitalul Floreasca sunt internate 15 dintre victimele tragediei din Clubul Colectiv.

Potrivit ultimei raportări transmise de Ministerul Sănătăţii, 137 de răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv mai sunt internaţi în spitalele Capitalei. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt la Spitalul de Arşi - 27 (trei în stare critică, 10 grav, 14 în stare stabilă), Spitalul "Bagdasar Arseni" - 21 (trei intubaţi, 18 în stare stabilă), Spitalul Universitar - 20 (şase în stare critică, trei în stare gravă, 11 în stare stabilă), Floreasca- 15 (14 intubaţi, unul în stare stabilă), Elias - 14 (patru intubaţi, 10 în stare stabilă) şi Spitalul Militar - 12 (doi intubaţi, 10 în stare stabilă).

Totodată, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" sunt internaţi şase tineri, între care doi fraţi de 16 ani şi 17 ani şi 11 luni (doi pacienţi intubaţi, patru în stare stabilă), la Spitalul "Sfântul Ioan" - opt răniţi (şase intubaţi, doi în stare stabilă), Spitalul SRI - şase (doi grav, patru în stare stabilă), Spitalul "Sfântul Pantelimon" - cinci (doi intubaţi, trei în stare stabilă) şi la Spitalul Gerota - trei pacienţi în stare stabilă. Astfel, 57 dintre răniţi sunt în stare critică, gravă sau intubaţi.

În incendiul de vineri noapte au murit 30 de persoane, ultima - o tânără de 26 de ani - decedând în cursul serii de duminică, la Spitalul Bagdasar - Arseni.

UPDATE 12:00 - Starea pacienţilor de la spitalul SRI: Tânăra italiancă şi un român, în continuare stare gravă

Tânăra italiancă în vârstă de 20 de ani şi un cetăţean român internaţi la spitalul SRI Agrippa sunt în continuare în stare gravă, în timp ce doi pacienţi spanioli sunt transferaţi pe secţie şi vor rămâne internaţi până vineri.

Doi pacienţi, cetăţeni români, au o stare generală stabilă, în timp ce tânăra de 20 de ani din Italia şi un cetăţean român se află în continuare stare gravă, informează SRI, pe pagina de Facebook a Serviciului.

De asemenea, cei doi pacienţi cetăţeni spanioli sunt transferaţi pe secţie şi vor rămâne internaţi până joi, 5 noiembrie.

Patru cetăţeni străni - o italiancă, doi spanioli şi un german - au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv, primii trei fiind internaţi la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu", iar al patrulea la Spitalul Universitar.

O tânără italiancă de 20 de ani şi bodyguardul de la Clubul Colectiv, în vârstă de 35 de ani, sunt în stare critică la Spitalul ”Agrippa Ionescu” al SRI, părinţii fetei fiind anunţaţi de ambasadă despre tragedie şi ajungând la Bucureşti, în timp ce în cazul tânărului prietenii îi caută rudele.

Potrivit informaţiilor transmise de SRI, doi din cei şapte pacienţi internaţi la ”Spitalul Agrippa Ionescu” sunt în stare foarte gravă, pronosticul medicilor fiind rezervat în cazul lor.

UPDATE 10:55 - Spitalul Militar: Trei dintre pacienţii de la ATI, în stare îmbunătăţită, 5 grav, unul intubat

La Spitalul Militar Central sunt internaţi 12 răniţi în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv.
 
Managerul unităţii medicale, Florentina Radu Ioniţă, a anunţat, luni dimineaţă, ”o veste bună”: trei pacienţi internaţi la terapie intensivă au o stare generală mult mai bună şi vor fi transferaţi la Secţia de Arşi.
 
În cazul pacienţilor care au arsuri ale căilor respiratorii superioare, se menţine gradul de severitate, astfel că în continuare cinci pacienţi sunt în stare gravă, iar unul este intubat.
 
”Ca o veste bună, a scăzut edemul facial, astfel încât pot fi recunoscuţi. Acum este foarte important cum este manageriat cazul mai departe, respectiv să nu apară suprainfecţii, să fie hidrataţi corespunzător, să aibă aportul nutriţional necesar şi este important să mănânce alimente speciale, pe care noi le preparăm. Am trecut de faza de alimentaţie prin substituent şi acum ei încep să mănânce, mai puţin cel care este intubat”, a spus managerul Spitalului Militar.
 
Ea a precizat că a fost moblizat personal suplimentar la secţiile de terapie intensivă şi chirugie plastică, astfel încât fiecare pacient să aibă permanent câte o asistentă şi infirmieră.
 
”Ei nu se pot hrăni singuri pentru că toţi au mâinile afectate. Toată lumea are mâinile arse şi ceilalţi, suplimentar, au arsuri pe faţă şi pe spate”, a mai spus Florentina Radu Ioniţă.
 
Ea a precizat că foarte multe persoane au sunat la spital şi au spus că vor să ajute, iar acestea urmează să fie anunţate în momentul în care apar probleme şi este nevoie de sprijinul lor.
 
Managerul Spitalului Militar a mai spus că situaţia celor cinci pacienţi critici se poate schimba oricând, pentru că aceştia au arsuri de căi respiratorii, precizând că toţi au până în 30 de ani.
 
"Prima săptămână este foarte importantă. (...) În fiecare dimineaţă se intră în sală cu pacienţii, pansamentele se fac în sală şi, unde este cazul, se intervine chirurgical, se lucrează acum în două săli, paralel. Ieri s-a operat de la ora 11.00, de mâine se va intra de la ora 07.00, pentru că important este ca pacienţi să mănânce după ce intră în sală. Este foarte important să mănânce alimente hiperproteice, le facem diete coresponzătoare, avem specialişti nutriţionişti, astfel încât ei să fie hrăniţi corespunzător", a mai spus Florentina Radu Ioniţă.
 
Ea a precizat că au fost pacienţi care au avut nevoie de toaletări de plăgi şi de operaţii de mai multe ori, dar deocamdată nu a fost făcut transplant de piele în cazul răniţilor în incendiul din Clubul Colectiv.
 
Managerul Spitalului Militar a adăugat că le mulţumeşte celor 200 de persoane care s-au înscris pe lista pentru donare de sânge, direct la spital sau pe mail. Florentina Radu Ioniţă a precizat că aceste persoane au fost planificate, între 30 şi 50 zilnic, astfel încât este asigurat necesarul pe următoarea săptămână.
 
"Suntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătăţii şi, în momentul în care apare ceva, orice avem nevoie, imediat ei ne dau tot ce este în programul de pacienţi critici. Deci, tot ce se foloseşte cu aceşti pacienţi se decontează prin programul de pacienţi critici, se foloseşte foarte multă albumină, plasmă, antibiotice, soluţi de rehidratare, suntem pregătiţi", a mai spus managerul.
 
Ea a adăugat că o echipă de medici din străinătate care a venit în România verifica în spitale protocolul aplicat în cazul acestor pacienţi.
 
"Este o echipă formată din mai mulţi medici de chirurgie plastică şi doi din Franţa. Mâine vor veni la noi", a precizat Florentina Radu Ioniţă.

EVOLUŢIA PACIENŢILOR, DUMINICĂ, 1 NOIEMBRIE:

UPDATE 23:55 - Dan Enescu: Spitalul "Grigore Alexandrescu" are bancă de piele, singura din ţară

Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală este singurul din ţară unde există o bancă de piele, singura din ţară, afirmă managerul unităţii medicale, Dan Enescu, precizând că aceasta poate acoperi necesarul de piele.

Dan Enescu a precizat că la acest moment în banca de piele a Spitalului "Grigore Alexandrescu" se află 7.000 de centimetri pătraţi de piele, ceea ce ar putea acoperi necesarul în acest moment.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, spunea că rezerva din banca de piele poate acoperi cererea de acum.

"Sunt însă şi foarte mulţi donatori care şi-au exprimat această dorinţă (de a dona piele -n.r.). Evident că noi acceptăm orice ajutor din partea donatorilor, nu refuzăm pe nimeni, doar vor fi evaluaţi şi vor fi înştiinţaţi de noi", afirma ministrul Sănătăţii.

El a precizat că operaţiile de chirurgie plastică şi reparatorie pentru răniţii din Clubul Colectiv încă nu au început, adăugând că probabil acest lucru se va întâmpla de luni - marţi.

UPDATE 21:00 - Ministerul Sănătăţii: 137 de răniţi în incendiul de la Colectiv mai sunt internaţi în spitalele Capitalei

Un număr de 137 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internaţi, duminică seară, în spitalele Capitalei, informează Ministerul Sănătăţii.

Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt la Spitalul de Arşi - 27 (trei critici, 10 grav, 14 stabili), Spitalul "Bagdasar Arseni" - 21 (trei intubaţi, 18 stabili), Spitalul Universitar - 20 (şase în stare critică, trei în stare gravă, 11 stabili), Floreasca- 15 (14 intubaţi, unul stabil), Elias - 14 (patru intubaţi, 10 stabili) şi Spitalul Militar - 12 (doi intubaţi, 10 stabili).

Totodată, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" sunt şase pacienţi minori (doi intubaţi, patru stabili), la Spitalul "Sf Ioan" - opt răniţi (şase intubaţi, doi stabili), Spitalul SRI - şase (doi grav, patru stabili),
Spitalul "Sf. Pantelimon" - cinci (doi intubaţi, trei stabili) şi la Spitalul Gerota - trei pacienţi stabili.

Astfel, 57 dintre răniţi sunt în stare critică, gravă sau intubaţi.

Primele rezultate ale autopsiilor: Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum şi gaze toxice, cauza principală a deceselor

Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum şi gaze toxice este principala cauză a decesului victimelor incendiului de vineri noapte, din Clubul Colectiv, relevă primele rezultate provizorii ale autopsiilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul INML.

Potrivit surselor citate, toate autopsiile s-au încheiat duminică seară, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", iar concluziile provizorii au fost transmise anchetatorilor.

Conform concluziilor provizorii ale autopsiilor făcute asupra cadavrelor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiul produs, vineri noapte, în clubul bucureştean Colectiv, principala cauză a decesului ar fi intoxicaţia cu fum, monoxid de carbon şi gaze toxice.

Raportul final al autopsiilor implică însă mai multe analize al căror rezultat poate dura şi până la două săptămâni, urmând să fie efectuate mai multe investigaţii, între care şi analize toxicologice pentru a se stabili exact ce substanţe sau ce grup de substanţe au provocat decesul victimelor, au mai precizat sursele citate.

Autorităţile cer cetăţenilor să doneze sânge etapizat, iar de donare de piele nu e nevoie deocamdată

Managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu, a făcut un apel la cetăţeni ca să doneze sânge "etapizat", pentru că în prezent se acoperă necesarul, iar ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a spus că în prezent sunt 7 metri pătraţi în banca de piele care pot acoperi nevoile.

La finalul reuniunii grupului de lucru convocat de prim-ministru la Guvern, managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu, a solicitat presei să transmită cetăţenilor ca să doneze sânge etapizat.

"Sângele stă cel mai bine la donator", a spus Ioniţă.

Ea a precizat că nevoia de sânge este permanentă, dar în prezent există rezerve suficiente pentru a acoperi necesarul pentru tratarea victimelor tragediei de la Clubul Colectiv.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a afirmat că banca de piele are în acest moment 7 metri pătraţi şi acoperă nevoia imediată. El a mai adăugat că nu este nevoie de donatori de piele în acest moment.

"Inclusiv rude ale victimelor şi-au exprimat intenţia să doneze piele, dar pentru moment nu este nevoie", a spus Bănicioiu.

Medicul Ion Lascăr, şeful Clinicii de Chirugie Plastică de la Spitalul Floreasca, a explicat că suprafaţa medie de piele pe care o are un om este de aproximativ 1,5 metri pătraţi.

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşă, ministrul Sănătăţii, Nicu Bănicioiu, secretarul de stat, Raed Arafat, şeful Clinicii de Chirugie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, şi directorul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă-Radu au format, duminică, un grup de lucru, la Guvern, pentru a evalua situaţia răniţilor în tragedia petrecută vineri la Clubul Colectiv din Bucureşti.

Încă o victimă a incendiului de la Colectiv a murit, este al 30-lea deces

Încă o victimă a incendiului de la clubul Colectiv, o tânără de 26 de ani, a murit, la Spitalul Bagdasar, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu ajungând la 30.

Tânăra care a decedat duminică seară, la Spitalul Bagdasar - Arseni, avea arsuri grave pe căile respiratorii.

Numărul victimelor incendiului care au decedat a ajuns la 30.

Alte aproximativ 140 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.

Numărul deceselor victimelor rănite grav în incendiul de la Colectiv s-ar putea dubla, a declarat, duminică, premierul Victor Ponta, precizând că aceasta este concluzia unui grup de lucru pe care l-a convocat la Guvern.

Şef UPU: Şase minori, internaţi în prezent la Grigore Alexandrescu. Patru, în stare foarte gravă

Şase minori se afă, în prezent, internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", din Capitală, dintre care patru în stare gravă, în urma incendiului de la Club Colectiv, a declarat pentru MEDIAFAX Elena Petrişor, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu".

Sursa citată a explicat că, vineri noapte, imediat după incendiu, la spital au ajuns două fete având în jur de 17 ani, fiind aduse de către părinţi cu maşini personale, una dintre fete având arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, iar cealaltă expunere la fum.

"În aceeaşi noapte, alţi doi pacienţi minori, ambii de 16 ani, au fost aduşi prin transfer de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Este vorba despre o adolescentă în stare foarte gravă, adusă intubată, ventilată mecanic şi care a fost dusă direct în sala de operaţie, în prezent, fata fiind la Terapie Intensivă. De asemenea, a fost adus tot de la Spitalul Floreasca un băiat cu tetrapareză, în stare gravă, şi acesta fiin în Teraie Intensivă. Sâmbătă dimineaţă, a fost transferat, de la Spitalul Elias, un adolescent de 15 ani, acesta fiind cel mai grav caz dintre toate cele care au ajuns până acum la Grigore Alexandrescu cu arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului, dar şi arsuri de căi aeriene superioare, intubat şi cu suport vascular", a explicat medicul.

Potrivit aceeiaşi surse, duminică, a fost adus la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu un al şaselea copil, prin transfer de la Spitalul Elias, acesta având 17 ani şi 11 luni.

"Băiatul este tot în stare gravă, cu arsură pe 35 la sută din suprafaţa corpului, pe extremitţi şi pe torace. Acesta este fratele pacientei de 16 ani, intubată şi ventilată mecanic, transferată de la Floreasca", a declarat medicul.

Elena Petrişor a explicat că, în general, pacientul cu arsură este un caz foarte complicat, care, de cele mai multe ori, necesită tratament în echipă pluridisciplinară, suprafaţa arsă fiind foarte periculoasă pentru că există un risc foarte ridicat de infecţie.

"Se fac analize de multe ori din oră în oră, corecţiile rezultatelor sunt matematice, milimetrice, iar arsura produsă de foc provoacă pierderi, dezechilibre teribile în organism şi de aceea, în aceste momente, este foarte importantă reechilibrarea organismului", a explicat medicul.

Şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”: Tratarea unei persoane cu arsuri grave costă între 500.000 şi un milion de euro

Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 şi un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat, duminică, şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”, Ioan Lascăr.

Ioan Lascăr a explicat, în cadrul unui gurup de lucru convocat la Guvern de premier, că din momentul internării în spital şi până la externare tratamentul unui bolnav cu arsuri grave costă între 5000.000 şi 1.000.000 de euro. El a dat ca exemplu un caz petrecut recent, la Sighetu Marmaţiei, în care tratamentul pentru un pacient cu arsuri foarte grave a costat 900.000 de euro.

El a adăugat că tratamentul unui pacient cu arsuri se întinde pe mai multe săptămâni şi poate depăşi chiar trei luni.

Ioan Lascăr a menţionat că tratamentul unui pacient cu arsuri este mai scump decât un transplant de organe. El a explicat că numai o alifie cu care se unge un bolnav pe zi costă aprozimativ 1.000 de euro.

"Nu contează. Ne costă cât e nevoie", a răspus premierul Victor Ponta.

În acest context, Ponta le-a cerut ministrului Sănătăţii şi secretarului de stat Raed Arafat să elaboreze un program special pentru tratarea şi recuperarea bolnavilor cu arsuri, astfel încât acestea să primească finanţare de la bugetul de stat.

Spitalul de Arşi: 10 pacienţi la terapie intensivă, trei în stare critică. Ce ne-ar ajuta nişte colegi în plus!

Zece dintre răniţii în incendiul de la clubul Colectiv internaţi la Spitalul de Arşi sunt la terapie intensivă, iar trei sunt în stare critică, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Adrian Stănculea, adăugând că i-ar fi fost de folos experienţa unor foşti colegi în aceste momente.

Medicul a precizat că toţi pacienţii de la terapie intensivă au arsuri pe faţă.

Unul dintre ei este în continuare neidentificat. Este vorba de un bărbat care are cele mai grave arsuri ca profunzime, nu şi ca întindere, a spus Stănculea.

El a precizat că de cei 27 de pacienţi internaţi, în urma incendiului de vineri seară, la Spitalul de Arşi se ocupă sunt şase sau şapte echipe, formate din câte un medic titular şi rezidenţii care îl ajută.

Întrebat de jurnalişti dacă spitalul face faţă din punctul de vedere al personalului disponibil, Stănculea a răspuns că ar fi fost de folos nişte colegi în plus, mai ales trei medici de la terapie intensivă cu experienţă care au fost suspendaţi.

"Facem faţă? Ce ne-ar ajuta nişte colegi în plus, nu pot să vă zic. Mai ales pe terapie intensivă unde am trei colegi suspendaţi. Şi-au oferit şi ajutorul, au vrut să vină, dar au interdicţie de a lucra într-un spital de stat", a spus Stănculea.

Întrebat de câţi medici în plus ar fi nevoie, el a arătat că nu este vorba despre un număr mai mare de medici, precizând că ar fi fost nevoie de experienţa celor trei colegi care "ani de zile au lucrat cu arsurile".

Spitalul Floreasca precizează că dispune de toate materialele necesare îngrijirii pacienţilor

Spitalul de Urgenţă Floreasca precizează că în momentul de faţă dispune de toate materialele sanitare şi medicamentele necesare îngrijirii pacienţilor, lucrurile fiind "sub control".

Reprezentanţii unităţii sanitare au făcut, duminică, precizări în legătură cu informaţii apărute în spaţiul public privind necesităţi de echipamente, materiale sanitare şi medicamente care ar exista la acest spital.

Spitalul de Urgenţă Floreasca subliniază că în momentul de faţă are toate materialele, echipamentele şi medicamentele necesare îngrijirii tuturor pacienţilor, nu numi a celor cu arsuri şi că, în măsura în care vor exista nevoi ale spitalului, acestea vor fi lansate pe cale oficială.

"În momentul de faţă nu e nevoie de asemenea intervenţii şi nici informaţiile respective nu sunt de natură să fie de bun augur", a transmis reprezentantul spitalului.

Acesta a arătat că îngrijirea unui pacient cu arsuri necesită resurse materiale şi umane importante, dar în momentul de faţă lucrurile la Spitalul de Urgenţă Floreasca "sunt sub control".

Alte patru persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv, internate în Spitalul de Urgenţă Floreasca, au fost supuse, duminică dimineaţă, unor traheostomii, după ce, cu o zi în urmă, şapte dintre răniţi suferiseră intervenţii similare, a declarat şeful Clinicii de Chirugie Plastică, Ioan Lascăr.

"Astăzi, am făcut patru traheostomii. Ieri (n.r. - sâmbătă), şapte dintre victime au fost supuse unor intervenţii chirurgicale similare, astfel că, în total, avem 11 pacienţi care au suferit astfel de intervenţii. Traheostomia este o intervenţie chirurgicală în urma căreia medicii montează pacientului un tub în traheee pentru ca acesta să poată respira mai uşor, tubul de traheostomă fiind legat la un aparat de ventilaţie mecanică, procedura având ca scop oxigenarea plămânilor, în aceste cazuri afectaţi de aerul fierbinte intrat în aceste organe", a explicat profesorul Ioan Lascăr.

El a spus că 14 dintre cei 15 pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca sunt în Terapie Intensivă, patru dintre aceştia fiind în stare gravă, cu arsuri pe 50 - 70 la sută din suprafaţa corpului.

"Evoluţia este stabilă, dar prognosticul rămâne rezervat. Toţi pacienţii din ATI sunt duşi zilnic în sala de operaţie, unde, în funcţie de starea acestora, sunt supuşi unor intervenţii de mică chirurgie sau unora de tipul traheostomiei", a mai spus profesorul Lascăr.

Starea a şapte răniţi internaţi la Bagdasar este dramatică. Tânăra decedată duminică era arsă pe 90 la sută din corp

Starea a şapte dintre răniţii internaţi la Spitalul "Bagdasar-Arseni" este dramatică, aceştia având arsuri pe suprafeţe mari din corp, potrivit conducerii unităţii.

"Situaţia unui număr de şapte pacienţi este dramatică. Sunt în ventilaţie mecanică. Au suferit afectări de diferite grade ale căilor respiratorii. Suprafaţa arsă a corpului este de minimul 30 la sută, ceea ce face îngrijirea lor o problemă delicată", a spus directorul medical al spitalului, Mircea Gorgan, într-o conferinţă.

El a adăugat că aceşti pacienţi pot fi trataţi în condiţii optime, în săli de operaţie dedicate, întrucât cel mai mare risc la care sunt expuşi este contaminarea externă.

Gorgan a mai afirmat că o refacere completă se face în luni şi ani de zile. "Sunt proceduri succesive, care pe lângă repararea defectelor vor presupune ulterior şi redarea funcţionării segmentelor afectate", a spus directorul medical.

La rândul său, şeful secţiei de chirurgie plastică, Andrei Carantino, a subliniat că riscurile în cazul celor şapte sunt "extraordinare", iar în cazul celorlalţi pacienţi sunt "în continuare foarte, foarte mari".

"Oricât ne-am dori noi şi am face eforturi disperate să ne luptăm pur şi simplu se poate întâmpla ca starea unui pacient să se schimbe de la o oră la alta. (...) Pentru cei şapte, având în vedere că au insuficienţă multiplă de organe, asta însemnând insuficienţă renală, insuficienţă respiratorie, instabilitate hemodinamică, la care se adaugă arsura propriu-zisă, riscurile sunt extraordinare", a spus Carantino.

Directorul medical Mircea Gorgan a mai spus că pacienta care a decedat duminică dimineaţă în spital, o tânără de 31 de ani, era arsă pe 90 la sută din corp, situaţie în care şansele de supravieţuire sunt de 1 la sută.

Medicul Andrei Carantino a mai arătat că evoluţia este total imprevizibilă într-o arsură şi că vor urma "operaţii multe, multe de-acum înainte".

"Suntem obişnuiţi, sunt oameni care sunt de trei zile în spital, n-au ajuns acasă. Cum se luptă săracii pacienţi, ne luptăm şi noi", a mai spus medicul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici