Transportul feroviar trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă

Publicat: 20 10. 2025, 17:32

Potrivit CFR SA, în noaptea de 25/26 octombrie 2025, trenurile de călători și de marfă vor porni din stațiile de plecare conform orei oficiale de vară, până la ora 4.00, care, odată cu trecerea la ora de iarnă, va deveni ora 3.00.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4.00 (ora oficială de vară) vor opri, de regulă, în prima stație destinată opririi călătorilor, urmând a-și relua circulația conform noii ore a Europei Orientale.

Trenurile de călători care, la momentul schimbării orei, mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație, își vor continua mersul până la stația finală, fără oprire prelungită.

De asemenea, trenurile de marfă aflate în circulație în intervalul respectiv își vor continua deplasarea până la stația de destinație, conform planificării operative.

Întrucât și statele vecine aplică trecerea la ora oficială a Europei, trenurile internaționale care circulă între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor respecta orarul prevăzut în mersul de tren în vigoare.