Trei curse de pe Aeroportul Sibiu au fost anulate

Trei curse care trebuiau să plece, marţi dimineaţă, de pe Aeroportul Sibiu au fost anulate de companiile care le operează, două din cauză că spaţiul aerian al localităţilor în care urmau să zboare este în continuare închis, iar una din motive comerciale.

31 afișări
Imaginea articolului Trei curse de pe Aeroportul Sibiu au fost anulate

Trei curse de pe Aeroportul Sibiu au fost anulate (Imagine: www.sibiuairport.ro)

"Două dintre aceste curse au fost anulate pentru că Londra şi Munchen au în continuare spaţiul aerian închis, iar cea de-a treia cursă, care este internă, a fost anulată, cel mai probabil, pe motive comerciale. Urmează să vedem ce se întâmplă cu următoarele curse de pe Aeroportul Sibiu", a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Iuliana Opriţă.

Potrivit sursei citate, au fost anulate o cursă Blue Air pe relaţia Sibiu - Londra, o cursă Tarom pe relaţia Sibiu - Munchen şi o cursă Carpataiar pe relaţia Sibiu - Timişoara.

Următoarele curse a căror situaţie nu este încă stabilită ar trebui operate după ora prânzului şi ar trebui să plece către Otopeni şi către Stuttgart.

"Nu ştim încă dacă aceste curse vor fi operate. Aşteptăm să fim anunţaţi de către companiile care le operează ce au decis în legătură cu ele", a declarat Iuliana Opriţă.

Potrivit acesteia, marţi ar trebui să plece, în total, de pe Aeroportul Sibiu, şase curse aeriene şi să sosească patru.

Aeroportul Sibiu a fost complet închis de sâmbăză după-amiaza şi până luni la ora 15.00, instituţia înregistrând pierderi de aproximativ 50.000 de euro, fiind anulate 39 de curse şi fiind afectaţi 1750 de pasageri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici