Trupul neînsuflețit al Anei Maria Andrei poate fi repatriat în România pentru înmormântare
Procurorii din Pistoia au finalizat dosarul și au cerut judecata imediată pentru Vasile Frumuzache, român de 32 de ani, agent de pază, acuzat de omor voluntar agravat de motive futile și de distrugerea cadavrului.
Resturile Anei Maria, găsite în „casolarele ororilor”
Resturile tinerei au fost descoperite pe 5 iunie, acoperite de noroi și ascunse printre mărăcini, într-un imobil părăsit de pe colina Panteraie, la Montecatini Alto – loc supranumit de presa italiană „casolarele ororilor”. Identitatea a fost confirmată prin analize genetice efectuate de profesorul Ugo Ricci la Forensic Genetic Unit din Careggi.
Aceste rămășițe sunt tot ce a mai rămas familiei Anei Maria. Părinții, sora și prietenii din România așteaptă cu durere repatrierea, pentru a-i putea organiza înmormântarea. Autoritățile italiene urmează să dea în scurt timp avizul pentru transferul trupului neînsuflețit în țară.
Familia, șocată de vestea primită prin rețelele sociale
Familia tinerei, reprezentată de avocatul Alessio Stefanelli, din Pistoia, a aflat despre moartea acesteia prin intermediul rețelelor de socializare. Părinții și sora nu și-ar fi imaginat niciodată că Ana Maria ar fi putut fi în pericol.
Între timp, anchetatorii au descoperit în garajul lui Frumuzache BMW-ul victimei, pe care acesta îl revopsise, precum și telefonul mobil al acesteia. Apartamentul închiriat de tânără la Montecatini fusese complet golit de obiecte personale, pentru a lăsa impresia unei plecări voluntare.
Legătura cu o altă crimă
Cazul Anei Maria Andrei se leagă și de uciderea unei alte românce, Denisa Maria Păun, escortă de 26 de ani, omorâtă la Prato în mai 2024. Și în acel dosar, ancheta a fost finalizată, iar Frumuzache a recunoscut că a strangulat victima, i-a transportat trupul într-o valiză, apoi a decapitat-o și i-a ars capul pentru a împiedica identificarea.
Urmează procesul
După luni de cercetări, autoritățile italiene consideră că probele sunt suficiente pentru a-l trimite în judecată pe Vasile Frumuzache. Acestuia i se impută omorul voluntar agravat de motive futile, precum și distrugerea cadavrului, in ambele cazuri. Nu ar fi, deci, cel puțin în spatele primei crime, din august 2024, executarea unui ordin venit de la cineva dintr-o rețea legată de prostituție, așa cum s-a presupus inițial în ancheta privind dispariția Denisei. Frumuzache ar fi acționat cu violență și din motive futile. Aceasta este ipoteza procurorului din Pistoia, Tommaso Coletta, și a substitutului Chiara Contesini, care au coordonat investigațiile carabinierilor.